Bono de la U2 a ramas fara voce! Ce a patit cantaretul chiar in timpul unui concert VIDEO
Bono de la U2 a ramas fara voce chiar in timp ce se afla pe scena si canta. Trupa irlandeza U2 a fost nevoita sa intrerupa concertul si sa anuleze angajamentele urmatoare. Intamplarea a avut loc sambata seara, pe scena, chiar in mijlocul unui concert din Berlin.
Inca de la primele cantece, Bono a parut sa aiba probleme. În mai multe rânduri, artistul irlandez în vârstă de 58 de ani şi-a întrerupt evoluţia de pe scenă pentru a bea apă dintr-un termos.
Bono de la U2 a ramas fara voce!
„Suntem foarte dezamăgiţi de anularea concertului din această seară. Bono era în plină formă şi vocea lui era într-o condiţie excelentă înainte de spectacol, dar, după câteva cântece, a suferit o pierdere totală a vocii”, au precizat membrii trupei U2 într-un comunicat publicat pe site-ul formaţiei, scrie Agerpres.
„Nu ştim ce s-a întâmplat şi vom consulta un medic”, precizează acelaşi comunicat. Show-ul de sâmbătă seară era cel de-al doilea – şi totodată ultimul – concert susţinut de trupa U2 la Berlin în cadrul unui turneu.