Bombă în televiziune. O emisiune celebră se scoate din grilă

06 04. 2020, 11:49

O nouă bombă în televiziune. O emisiune îndrăgită de telespectatori nu va mai fi transmisă pentru o perioadă pe micile ecrane.

Este vorba despre celebra emisiune ”Bravo, ai stil!„, difuzată de Kanal D, care îi are în juriu pe Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu și Cătălin Botezatu, prezentatoarea fiind Ilinca Vandici. Începând de săptămâna aceasta, emisiune iese din grilă pentru o perioadă, din cauza pandemiei de coronavirus, arată paginademedia.ro.

Potrivit sursei citate, ultima ediție a avut loc în data de 1 aprilie. Iar de miercurea viitoare, începând cu orele 22:00, se va redifuza emisiunea ”Îmi place dansul”, care îi are în juriu pe CRBL, Cocuța, Emil Rengle și Beatrice Rancea.

De altfel, decizia de a scoate Bravo, ai stil din grila postului vine la aproximativ două săptămâni după ce show-ul a rămas cu singură zi de difuzare, în loc de patru.

De asemenea, și serialul ”Vlad” și emisiunea ”Imperiul leilor” de pe ProTv au fost nevoite a fi suspendate, iar la Antena 1, s-a renunțat la ”Next Star”, iar serialul ”Sacrificiul” a fost redus ca număr de episoade difuzate la tv.