Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au împăcat? Imaginile care ii dau de gol. Cum au fost surprinsi cei doi
Nicio zi fără vești noi venite dinspre Bianca Drăgușanu și Victor Slav. După anunțul sec care aducea vestea despărțirii lor, povestea celor două vedete a prins, parcă, și o mai mare amploare. Toată lumea este cu ochii pe ei, iar ei livrează informații care mai de care mai suculente.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au împăcat? Ce părere ai despre aceste imagini
Cam asta este întrebarea acum după fotografiile pe care le-au publicat cele două vedete pe conturile de Instagram. Bianca Drăgușanu și Victor Slav par să facă ceea ce și-au propus și promis în momentul în care au decis să pună capăt relației de iubire. Ei au declarat atunci că vor încerca să fie cât mai apropiați pentru copila lor, Sofia.
Iată că micuța de aproape 2 ani îi aduce mereu împreună, de data aceasta în concediul pe care îl petrec împreună după cum se poate vedea în pozele acestea.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au anunțat că relația lor s-a terminat
La începutul acestei veri, Bianca Drăgușanu și Victor Slav făceau un anunț surprinzător. „Am ajuns într-un punct în care drumurile noastre se despart. Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar știm că vom rămâne prieteni, avem un copil minunat de crescut împreună. Suntem doi oameni maturi, care își asumă decizia luată de comun acord, cu sentimentul că este cea mai bună în acest moment al existenței noastre.
Vă suntem recunoscători că aţi fost mereu alături de noi și, de asemenea, vă rugăm cu tot sufletul să ne respectaţi alegerea. Ne dorim și sperăm ca orice speculaţie să se oprească aici. Vă mulţumim și vă asigurăm de toată aprecierea și afecţiunea noastră!”, au declarat Bianca Drăgușanu și Victor Slav.
La puțin timp după, fosta vedetă Kanal D s-a afișat cu Tristan Tate, cel despre care s-a spus că este motivul despărțirii de Slav. Tristan este un englez mutat în România de aproximativ trei ani. Noul partener al blondei este campion la kickboxing și comentator la Galele RXF. Asta pe lângă afacerile pe care le are și care-i asigură un nivel de trai de milionar. Acum și aici sunt discuții pentru că relația dintre blonda noastră și englezul potent nu este una tocmai… liniștită.
Bianca Drăgușanu out de la Kanal D. Victor Slav a primit o nouă emisiune la postul turcesc
Se pare că această poveste amoroasă nu a fost pe placul boșilor de la Kanal D, iar cea care a avut cel mai mult de suferit a fost Bianca Drăgușanu. Până mai ieri era preferata turcilor, iar astăzi este fost angajat Kanal D pentru că, la final de sezon, conducerea Kanal D a decis să nu-i mai prelungească contractul. La cârma emisiunii „Te vreau lângă mine” ajungând Andreea Mantea.
În contrapartidă, Victor Slav stă pe roze. El a primit o propunere foarte interesantă pe care a și acceptat-o. Alături de Cătălin Cazacu și Giani Kiriță, Slav va prezenta show-ul de noapte, „Vulturii de noapte”, din toamnă, la Kanal D.