Boala cumplită de care Thalia suferă de 12 ani: „Totul pălește în fața sănătății”
Thalia suferă de boala Lyme. În urmă cu 12 ani, când se afla pe ultima sută de metri cu primul ei copil, fetița Sabrina, Thalia și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu ea. Se simțea extrem de obosită, avea dureri și transpira excesiv. Speriată de aceste simptome, a mers de urgență la medic. După ce și-a făcut mai multe analize, la 4 laboratoare, într-un final artista a fost diagnosticată cu boala Lyme. Din acea zi, celebra cântăreață acordă o foarte mare atenție sănătății ei și nu se neglijează în nicio zi, luptând zilnic împotriva acestei afecțiuni.
Thalia suferă de boala Lyme
Artistei i s-a declanșat această boală Lyme, după ce în 2007 a fost mușcată de o căpușă din 2007, iar afecțiunea a speriat-o îngrozitor. „Am calculat că eram în ultima lună de sarcină când am început să mă simt extrem de obosită și transpiram foarte rău noaptea, motiv pentru care eram nevoită să mă schimb chiar și de trei ori pe noapte. Mă dureau mușchii și încheieturile’, a declarat Thalia într-o postare pe Instagram.
De 12 ani luptă cu boala Lyme
De câte ori este nevoită să-și petreacă timpul în aer liber, ea se dă cu un spray care să țină insectele la distanță, precizând că o simplă mușcătură a unei căpușă poate declanșa această boală. Ea are mare grijă să-și țină și copiii la distanță de aceste insecte.
Thalia are un sertar plin cu medicamente pe care le-a luat ca să controleze boala Lyme și le amintește mereu fanilor ei, cu orice ocazie, să fie atenți și să conștientizeze că aceasta este o boală foarte grea.
În urmă cu patru luni, artista s-a alăturat provocării Lyme Disease Challenge și și-a invitat fanii să afle cât mai multe informații despre această afecțiune și să manifeste solidaritate cu cei care suferă de ea. Provocarea era să sugă o lămâie și să împărtășești o fotografie în rețelele lor. „Mai este o lună din campania de conștientizarea a bolii Lyme, dar pentru mine este un subiect despre aș vrea să vorbesc tot anul. Așadar, vă invit să mușcați o lămâie și să împărtășiți informații despre această boală, a scris Thalia la o imagine cu ea în care mușcă dintr-o lămâie lime.