Bisericile, barurile, restaurantele și sălile de sport se închid într-un stat din cauza coronavirusului

Publicat: 14 iul. 2020, 09:41 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Un anunț nu tocmai îmbucurător pentru oameni, dar o decizie bună de urgență pentru limitarea răspândirii noului coronavirus – un stat din America se reînchide din cauza pandemiei!

California se reînchide, după ce numărul înregistrat de cazuri de infectări cu noul coronavirus a crescut drastic și a fost descoperit un nou record. Guvernatorul din California, Gavin Newsom, a luat decizia de a închide, în tot statul, barurile, restaurantele, bisericile, sălile de sport, dar și saloanele de coafură. De asemenea, cele mai mari două districte școlare din Los Angeles și San Diego își vor desfășra cursurile doar online, arată Adevărul.ro.

Măsurile au fost luate, după ce în statul american a fost înregistrat un număr record al îmbolnăvirilor. Los Angeles și San Diego au aproape 800.000 de persoane, dintre care elevi și angajați. Pe de altă parte, președintele Donald Trump dorește ca din toamnă elevii să revină fizic pe băncile școlii. Potrivit declarațiilor, redeschiderea instituțiilor de învățământ ar fi un pas pentru redresarea economică. Totodată, parcul Disney World din Orlando rămâne deschis, în condițiile în care pandemia a luat-o pe o pantă ascendentă. În Florida, duminică a fost înregistrată o creștere de peste 15.000 de persoane infectate în doar 24 de ore.

În SUA, focarul principal este în California

Guvernatorul acestui stat de 40 de milioane de locuitori a decis miercuri să închidă pentru “cel puţin trei săptămâni” restaurantele din Los Angeles şi din alte 18 comitate ce reprezintă 70% din populaţia californiană. Interdicţia este impusă şi barurilor, cinematografelor şi muzeelor. Totuși, decizia a fost luată cu o săptămână mai târziu. La fel ca în sudul Californiei, unele plaje din Florida au fost închise pentru sărbătoarea naţională. Un studiu publicat miercuri arată că pandemia a provocat cu cel puţin 18% mai multe decese decât într-un an normal în SUA şi până la de trei ori mai mult în New York, grav afectat.

Publicat: 14 iul. 2020, 09:41 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă