Biserica Ortodoxă Română a decis cum se vor oficia slujbele de Paște

de: Elena
07 04. 2020, 15:57
Biserica Ortodoxă Română a decis cum se vor oficia slujbele de Paște

Biserica Ortodoxă Română a decis cum se vor oficia slujbele de Paște. Toate slujbele din perioada imediat următoare, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi.

La miezul nopţii, în noaptea de Înviere, se va aprinde lumânarea de la candela din casă, și se cântă ‘Hristos a înviat’.

”Să ne rugăm ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, scrie DC News.

Credincioșii pot asculta slujbele în primul rând prin intermediul Televiziunii şi Radioului Patriarhiei Române, Trinitas. De asemenea, slubbele pot fi ascultate și online prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor şi parohiilor.

Arhiepiscopul Tomisului solicita ca bisericile să fie deschise pentru credincioși în noaptea de Înviere

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a răspuns, zilele trecute, apelurilor făcute de mai multe fețe bisericești din România, privind deschiderea bisericilor în noaptea de  Înviere.

Nelu Tătaru a răspuns tranșant: acest lucru nu este posibil! „Suntem într- o stare de urgență, în care izoarea și distanțarea socială sunt factori importanți în viitorul pe care îl vom avea”, a declarat Tătaru.

Arhiepiscopul Tomisului solicita ca bisericile să fie deschise pentru credincioși în noaptea de Înviere. ÎPS Teodosie spunea că, dacă se respectă normele de siguranță medicală recomandate de autorități, lăcașele de cult pot fi deschise de Paște.