Bilanţul deceselor în România din cauza Covid-19, în creştere. 17 persoane au murit
Pacienta a fost transferată în data de 22.03.2020 în secția ATI a Spitalului de Boli Infectioase Cluj, după ce a fost confirmată cu COVID-19.
Pacienta avea afecțiuni pre existente: hipertensiune arterială, diabet zaharat.
O treime din populația globului trăiește acum în izolare.
Dacă la început persoanele infectate erau români întorși din Italia, pe parcurs s-au înmulțit cazurile comunitare, iar odată cu acestea și numărul cadrelor medicale diagnosticate cu SARS-CoV-2. Oficialii spun că 10% din totalul îmbolnăvirilor sunt cadre medicale.
Cei mai mulți bolnavi din România au vârste cuprinse între 40 și 49 de ani. Din 26 februarie și până acum, mai puțin de 10% dintre bolnavi s-au și vindecat.
Cea mai mare schimbare s-a produs însă în modul de viață al românilor. În 11 martie au fost suspendate cursurile în învățământ, iar în 16 martie a fost decretată starea de urgență. Au fost impuse restricții de circulație, suspendate curse aeriene, s-au închis localurile publice și s-au interzis adunările și competițiile sportive. Iar marți, 24 martie, prin Ordonanța militară 3, circulația tuturor persoanelor a fost restricționată drastic. S-a calculat că