Bianca Drăgușanu: ”Victor Slav este cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut până acum!”
Despre cine vorbește Bianca Drăgușanu? Evident că despre bărbatul vieții ei, Victor Slav care, în ziua în care l-a văzut pentru prima dată, a făcut-o să leșine. ”Când l-am văzut, am zis clar. Este cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut până acum!”, ne-a declarat vedeta Kanal D.
Cu o relație cu suișuri și coborâșuri, povestea de iubire dintre Bianca Drăgușanu și Victor Slav a marcat showbizz-ul autohton, a făcut valuri și continuă să facă și acum. Totul a pornit de la o întâlnire în club, când ea a pus ochii pe el.
”Era ca un Zeu așa. Bine construit, cu atitudine impunătoare, era stâlp și stană de piatră acolo, toate fetele roiau pe lângă el. De fapt, cred că atitudinea lui mi-a plăcut cel mai tare, pentru că nu s-a lăsat influențat de niciuna dintre femeile de acolo și erau multe și erau frumoase!”, ne-a declarat Bianca Drăgușanu.
Din acel moment până astăzi, cele două vedete au trecut printr-o nuntă, printr-un divorț, o împăcare ca-n filme, totul culminând cu venirea pe lume a fiicei lor, Sofia, care s-a născut pe 26 septembrie 2016.