Bianca Drăgușanu: ”Cel mai urât lucru care s-a spus despre mine a fost că mi-am…”

30 11. 2017, 16:53

Despre Bianca Drăgușanu se poate spune că este una dintre cele mai controversate persoane publice de la noi. Urâtă și iubită, invidiată, bârfită, puține sunt lucrurile care nu s-au spus despre ea. Cât despre cele care s-au spus, greu ar putea fi puse la cap la cap.

Chiar și așa, Bianca Drăgușanu nu poate să uite momentele în care s-a spus că nu este însărcinată și că, de fapt, și-a înfiat copilul.

De departe, spune ea, ”aceasta este cel mai urât lucru care s-a scris despre mine. Îți dai seama, s-a ajuns în situația să se spună că sunt gravidă, și după ce am recunoscut, să se spună că, de fapt, nu sunt gravidă, și că am avut o mamă surogat și că mi-am înfiat copilul. De ce?

Pentru că nu m-am pozat în chiloți, cu burta la vedere, în oglindă. Nu, am făcut mult prea mult timp chestia asta, ani de zile, și consider că o femeie gravidă nu trebuie să se expună așa. Avem poze noi doi, aveam ditamai burta, ziceai că mă detonez”, ne-a declarat prezentatoarea emisiunii “Te vreau lângă mine”, de la Kanal D.