Beijing intră iar în alertă din cauza Covid-19. S-au închis piețe și s-a amânat reluarea cursurilor
Beijing intră iar în alertă din cauza Covid-19. O nouă alertă în rândul oamenilor din Beijing din cauza noului coronavirus. Au fost închise două piețe și s-au amânat cursurile.
Două piețe au fost închise, iar cursurile la care trebuiau să meargă elevii au fost amânate pentru trei clase primare până la o dată nedeterminată, după ce au fost descoperite trei cazuri noi de infectare în oraș. În ultimele două luni de zile, nu mai fusese înregistrat niciun caz în capitala Chinei, potrivit Digi24.
Astfel, autoritățile chineze au luat decizia de a impune iar măsuri restrictive pentru cetățeni, pentru siguranța lor. Cazurile au fost înregistrate joi și vineri, săptămâna aceasta. Ultimul caz care fusese confirmat a fost la jumătatea lunii aprilie. Persoanele confirmate astăzi cu coronavirus sunt angajaţi ai Centrului de cercetări asupra cărnii, arată sursa citată.
„Beijingul va fi incontrolabil! Trebuie ameliorată rapid prevenţia! Riscă să vină un al doilea val”; ”Tremur de frică (…) Mă duc să-mi cumpăr alte măşti. Sper că aceasta se va termina în curând”, au scris două persoane pe internet.
Bilanțul din România a crescut, spre deosebire de celelalte zile
Încă 222 de români au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus în ultimele 24 de ore şi 11 au murit, astfel că bilanţul ajunge la 21.404 de bolnavi şi 1.380 de decese, informează Grupul de Comunicare Strategică.