Beatrice Mahler, avertisment pentru români: ”Avem efecte secundare ale pandemiei!”

de: Elena
24 05. 2021, 09:05

Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, e declarat la un post de televiziune că speră că impactul COVID-19 asupra nevoii de spitalizare se va reduce tot mai mult, „astfel încât direcționarea serviciilor de sănătate să fie către alte categorii de pacienți care au cu adevărat nevoie sau tot mai multă nevoie de internare în spital”.

„Lucrurile sunt foarte bune, aș putea spune. În acest moment, în (Institutul, n.r.) «Marius Nasta», în secția de Terapie Intensivă Covid sunt șase pacienți. De asemenea, numărul de pacienți care se internează cu COVID este tot mai mic.

Sper ca lucrurile să continue în această direcție și impactul pe care îl are această boală asupra nevoii de spitalizare a persoanelor infectate să fie tot mai mic, astfel încât direcționarea serviciilor de sănătate să fie către alte categorii de pacienți care au cu adevărat nevoie sau tot mai multă nevoie de internare în spital, pentru că avem efecte secundare ale pandemiei, avem cazuri de tuberculoză în creștere, avem pacienți cu cancere pulmonare care ajung târziu să fie diagnosticați. Pentru ei trebuie să creștem disponibilitatea medicilor”, a declarat managerul Institutului Marius Nasta, duminică, pe B1 TV.

Beatrice Mahler: ”Lucrurile vor merge într-o direcție bună

Beatrice Mahler a subliniat importanța vaccinării, care contribuie inclusiv la reducerea presiunii resimțite de sistemul de sănătate în perioada pandemiei.

„Nu o putem face decât dacă persoanele care au nevoie de vaccin înțeleg că este o soluție pentru noi imunizarea și, practic, decompresiunea sistemului de sănătate și a spitalelor, astfel încât noi, cei care suntem acolo, să putem să ne ocupăm și de alte categorii de pacienții.

Cred că autoritățile care vor stabili măsurile de relaxare vor avea pe masă toate datele, și datele țin nu doar de numărul de persoane vaccinate, ci și de numărul de infectări, și de panta de scădere a cazurilor noi de infecție. Sunt convinsă că, dacă menținem actualul ritm de scădere a numărului de infectări și vom convinge, și vom ajunge cu campania de vaccinare în toate zonele în care accesul la servicii de sănătate este mai dificil, lucrurile vor merge într-o direcție bună”, a adăugat medicul.

Sursa foto: Arhiva Ciao