Baba Vanga, profeţii halucinante despre criza actuală: „Europa va atinge sfârşitul existenţei sale”

22 04. 2020, 09:00

Baba Vanga, celebra clarvăzătoare supranumită şi „Nostradamus din Balcani”, a prevestit că anul 2020 va fi unul greu pentru Europa, economia acesteia va fi îngenuncheată sub presiunea Brexitului şi a coronavirusului, susţin cei care i-au descifrat profeţiile, citaţi de Daily Star.

Prezicerile Babei Vanga, continuă să se răspândească în ciuda faptului că aceasta a murit în urmă cu aproape 24 de ani, în 1996.

Se spune că pentru 2020 clarvăzătoarea bulgară a prezis o criză economică imensă în Europa, avertizând că Bătrânul Continent „va atinge sfârșitul existenței sale”. Prăbușirea Europei ar fost prezisă de clarvăzătoarea oarbă în anii ’70, ea susţinând că va avea loc la scurt timp după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.

O viitoare implozie economică pare să fi fost grăbită de pandemia de coronavirus, care a forțat deja toate ţările să reducă la minimum activităţile economice, lăsând astfel fără slujbe milioane de oameni.

Baba Vanga, a avertizat omenirea despre coronavirus

Neshka Stefanova Robeva a povestit că ar fi vizitat-o pe Baba Vanga înainte ca aceasta să-și dea ultima suflare că omenirea se va confrunta cu pandemia de coronavirus. Până la izbucnirea focarelor însă, Neshka Stefanova Robeva nu a știut la ce se referea, de fapt, Baba Vanga.

„Mătușa Vanga a prezis: «Corona va veni peste noi toți!». Nu am realizat atunci despre ce era vorba”, a spus Robeva, potrivit dailystar.co.uk.