Avertisment pentru persoanele care merg la cumpărături! „Încetaţi să mai pipăiţi alimentele!”
Chiar dacă după data de 15 mai România va ieși din starea de urgență și va intra în stare de alertă, acest lucru nu înseamnă că pandemia de coronavirus a trecut! Epidemiologii trag un semnal de alarmă pentru cei care merg la cumpărături!
Medicii îi sfătuiesc pe oameni să se protejeze cât pot de mult, pentru a nu intra în contact cu virusul, iar atunci când merg la cumpărături este indicat să poarte mănuși și mască de protecție. De asemenea, specialiștii trag un semnal de alarmă și transmit faptul că nu e bine să atingi multe alimente pe care alți oameni deja le-au atins!
”Mergem la cumpărături şi pipăim portocalele şi bananele înainte de a le alege. E un obicei prost şi ar fi bine să fie evitat. Nu trebuie să facem nimic cu ambalajele. În cel mai exigent caz, ambalajele pot fi şterse cu o cârpă umedă, cu un detergent sau cu un dezinfectant obişnuit pe bază de clor”, a transmis Molnar Geza, conform Clickpentrufemei.ro.
„În privinţa supravieţuirii virusului sunt multe teorii şi foarte multe date. Cert este că în mediul extern, datorită gravitaţiei, picăturile cu virus, eliminat prin tuse, strănut, secreţie nazală nu supravieţuiesc mai mult de patru ore. În mod cert, după toate dovezile ştiinţifice. Nici un virus patogen, nici acest coronavirus, nu supravieţuieşte în afara celulei vii a organismului parazitat”, spune Molnar Geza.
„După părerea mea, bătrânilor ar fi trebuit să le fie permisă ieşirea din casă pentru cumpărături între orele 08:00 şi 10:00. Ei sunt victimele infecţiei, nu cei care transmit infecţia. Apoi să vină populaţia mai tânără, care, fără discuţie, răspândeşte infecţia într-o rată mai mare decât o fac vârstnicii’, a spus Molnar Geza, la Digi 24.