Avertisment de la OMS: ”Nu trebuie să uităm de măsurile de protecţie”
Organizația Mondială a Sănătății a transmis, luni, un avertisment. Imunitatea colectivă contra Covid-19 nu va fi atinsă anul acesta, cu toate că vaccinurile au început să fie distribuite în numeroase ţări, a spus responsabilul ştiinţific al OMS, Soumya Swaminathan.
„Nu vom ajunge la imunitatea colectivă în 2021”, a spus responsabilul ştiinţific al OMS, Soumya Swaminathan, în timpul unei informări de presă la Geneva, potrivit Adevărul.
Swaminathan a subliniat importanţa continuării aplicării măsurilor de protecţie precum distanţarea fizică, spălarea pe mâini şi purtarea măştii pentru a controla pandemia. Specialistul OMS apreciază „progresele incredibile” făcute de oamenii de ştiinţă care au reuşit să dezvolte nu unul, ci mai multe vaccinuri sigure şi eficace împotriva noului virus în mai puţin de un an, dar a subliniat că lupta cu pandemie este una de durată.
„Durează producţia de doze, şi nu vorbim doar de milioane, ci de miliarde”, a punctat ea, făcând apel la populaţia lumii să „aibă răbdare”. Swaminathan a dat asigurări că vaccinurile vor ajunge în toate ţările. „Între timp, nu trebuie să uităm de măsurile de protecţie, care funcţionează”, a spus responsabilul ştiinţific.
A patra tranșă de vaccin a ajuns în România
România a primit, luni, vaccinul anti-Covid de la Moderna. Centrele de vaccinare pentru etapa a doua vor fi verificate urmând ca de vineri sa înceapă imunizarea bolnavilor cronici și a românilor peste 65 de ani. Vaccinarea se face atât cu doze de la Pfizer, cât şi de la Moderna. Pentru cei care nu pot merge la centrele de imunizare, vor exista unităţi mobile.
Testele de vaccinare ar trebuie să existe în toată țara, iar cei care nu se pot deplasa se vor vaccina prin intermediul caravanelor mobile.
Primii care vor fi vaccinați în etapa a doua vor fi cei din centrele rezidențiale, care vor fi programați prin Direcțiile de Sănătate Publică, prin intermediul administratorilor centrelor.
Tot săptămâna aceasta, începând cu data de 15 ianuarie, va fi gata și modulul de programare pentru cei care au peste 65 de ani, dar și pentru bolnavii cronici. Aceștia se pot programa fie singuri, prin intermediul platformei care urmează a fi simplificată, fie prin medicii de familie, prin aparținători sau prin call center-ul Direcțiilor de Sănătate Publică.
Sursa foto: Arhiva Ciao