Autorul amenințării cu bombă de la sediul România TV a fost descoperit

de: Simona
16 02. 2019, 12:42

Se pare că autorul amenințării cu bombă este un fost ziarist din Timișoara, iar în prezent este audiat la Poliția Timiș. Dupa cum era de așteptat, pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru amenințare.

Ioan Alexandru Tătar aeste autorul amenințării cu bombă de vineri seara, de la postul de televiziune România TV, din București. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că acesta a fost angajat în cadrul Radio Timișoara.

Autorul amenințării cu bombă de la sediul România TV

Ioan Alexandru Tătar, în vârstă de 66 de ani, este din Timișoara, iar asearăa fost audiat la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.

„Bărbatul a fost audiat de către colegii mei, nu a fost reținut. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare”, a arătat, sâmbătă, IPJ Timiș.

Totul a pornit după ce membrii redacției România Tv au primit, vineri seară, un email de amenințare. În acest mail scria „Veți sări în aer”, potrivit purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

Reprezentanții televiziunii nu au stat pe gânduri și au sunat la 112, iar la scurt timp după două echipaje de la Brigada Antitero și poliția au început verificarea zonei.