Au venit rezultatele de la FBI! Cui aparțin oasele găsite în pădurea de lângă Caracal
Specialiştii FBI din Statele Unite au primit probe ale oaselor găsite în pădurea de lângă Caracal, despre care Gheorghe Dincă spune că ar aparţine Luizei Melencu.
Surse din cadrul anchetei au declarat că oasele găsite în această vară în liziera de la marginea oraşului Caracal, despre care Gheorghe Dincă a susţinut că i-ar aparţine fetei de 18 ani din Dioşti, judeţul Olt, prima victimă a bărbatului, nu-i aparţin acesteia
Din păcate, FBI nu a putut evidenţia ADN în probele trimise din România, astfel că nu se poate afirma cu certitudine că oasele aparţin Luizei, aşa cum a declarat Dincă în faţa anchetatorilor.
Avocatul Tonel Pop îi critică pe cei de la INML, pentru că ar fi distrus tot ce era mai bun din oasele găsite în pădure, iar cei de la FBI n-au mai avut cu ce lucra.
“La FBI s-au trimis nişte oase, acele oase presupuse ale Luizei de anchetatori, Dincă nu a spus că sunt ale ei, iar aceste rămăşiţe de oase sunt cele mai panarame de oase pentru că nici măcar nu se ştie dacă sunt de natură umană. Au fost duse în laborator şi foarte multe din aceaste oase nu au putut determina dacă sunt de natură umană sau animală!
Aceste oase nu erau arse complet, nu erau calcinate, le-au decupat şi tot ce a fost mai bun de unde putea fi extras ADN a fost făcut pulbere. Tot ce a fost mai bun a fost distrus de INML! Acolo au decupat tot ce e ars, şi tot ce a fost bun deja a fost distrus. Acolo au nişte rebuturi, nişte oase din care nu mai poţi scoate ceva”, a declarat avocatul la România TV.
Procurorii au solicitat ajutorul FBI pentru o analiză specifică AND care nu este acreditată în România, după ce Institutul Naţional de Medicină Legală nu a putut determina AND-ul fetei din cauza gradului avansat de deteriorare a materialului supus analizei.