Atenție mare! Care sunt alimentele care afectează memoria și produc inflamații
Specialiștii au aflat care sunt alimentele care afectează memoria și produce inflamații! Se poate ajunge la deces!
Mai mulți cercetători australieni au descoperit faptul că o alimentație nesănătoasă poate ucide și chiar poate produce efecte negative asupra capacităților cognitive.
Este vorba despre un studiu realizat la Universitatea New South Wales. Aceștia, în premieră, au reușit să demonstreze că șoarecii au probleme de memorie după ce au fost hrăniți o săptămână cu grăsimi și zaharuri, scrie doctorulzilei.ro.
Rezultate similare au fost găsite și în cazul animalelor care au fost hrănite sănătos, dar care au consumat apa cu zahăr. Șoarecii au avut și o inflamație la creier asociată cu memoria spațială.
“Ştiam că obezitatea provoacă inflamaţii la nivel corporal, dar nu am realizat, până acum, că provoacă schimbări şi la nivel cerebral”, a declarat profesoara Margaret Morris.