Astăzi este ziua lui Fuego! „Cum mă simt eu la 45 de ani? E foarte simplu. N-am niciun fel de regret”
Azi este ziua lui Paul Surugiu-Fuego. Artistul face 45 de ani și își celebrează ziua de naștere într-un mod cu totul special, prin muncă, la concert. Acesta va avea un super show în seara aceasta, 23 august, pe scenaTeatrului Național din București, de la ora 20.00. Concertul este sold-out demultă vreme, iar Fuego a ales să fie în mijlocul celor care-l iubesc de ziua lui. Va cânta alături de Prestige Orchestra și de Alesis, într-un spectacol cutotul special, în care are multe surprize și o stare de bine, tocmai pentru a arăta că muzica este cea care ne salvează sufletele și-n timp de pandemie.
Paul Surugiu este artistul care complex, care face o multitudine de activități și care-și vede singur de drum, fără să facă compromisuri. Este pe piața muzicală de peste 25 de ani, cântă toate genurile muzicale, este iubit de o mulțime de oameni. Este și contestat de alții, dar acesta este farmecul statutului unui om valoros. Muncește enorm pentru fiecare proiect, pentru piese și pentru felul în care-și clădește, pas cu pas, parcursul artistic. Este actor la bază, absolvent la Facultății de Teatru.
Este și vedeta postului TVR 2, de trei ani de zile, iarshow-ul său de divertisment ”Drag de România mea”, face audiențe foarte bune,într-un context în care accentul se pune pe mediocritate și nu pe valoare.Pictează din pasiune, are la activ sute de tablouri și peste 15 expozițiinaționale, tablourile sale ajungând până în afara țării, dând naștereproiectului ambițios ART BY FUEGO, prin care ajută tinerii aflați la început dedrum și artiștii bolnavi.
Face și radio, scrie săptămânal editoriale în revista Taifasuri, a cărui ambasador onorific este și desigur, oferă publicului său numeroase surpriză, melodii noi, variate, diverse. Are peste 35 de albume destudio, vreo 650 de melodii în repertoriu și compune în continuare, muzică desuflet, cu text inteligent și melodicitate, pentru cei romantici și pentru ceicare mai cred în calitate.
„Cum mă simt eu la 45 de ani? E foarte simplu. N-am niciun fel de regret care să mă urmărească din spate și sunt fericit cu mine și cu totce-am parcurs până aici. Sunt perfect conștient că mai am încă pe-atât de muncă și că provocările sunt abia la început, dar parcă n-ar avea sens și farmec viața mea, dacă n-aș avea în ea permanente momente în care să fiu pus la încercare, să-mi testez limitele, să inovez și să ajung în zone în care nucredeam vreodată că voi ajunge.
Istoria aceasta a anilor nu e altceva decât o frumoasăpoveste creată pentru a avea niște date certe. Eu unul n-am trecut de 30. Și nuspun asta doar pentru a crea vreun fel de senzație în jurul meu, ci pentru că așa mă simt și mă comport ca atare. Adică n-am suferit niciodată de complexultrecerii timpului, pentru că eu nu l-am perceput așa. Recunosc că și el a fostdarnic cu mine și mi-a oferit momente care m-au făcut ce sunt azi. Mulțumesccelor care-și sunt aproape!”, a declarat Fuego.