Artista de serviciu a lui Nicolae Ceaușescu, cufundată în alcool și depresie. Povestea unei drame fără margini!
A fost una dintre cele mai apreciate artiste în Regimul Comunist. Pe scenă ieșea mereu cu zâmbetul pe buze, însă în realitate, trăia o dramă fără margini.
Carmen Rădulescu, căci despre ea este vorba, și-a dorit mai presus de toate să fie un artist de prima ligă. A reușit și nu prea, iar pentru acest „nu prea” dă vina pe familia fostului ei soț: „Socrii mi-au închis cumva toate porțile pe care eu le deschisesem. Mult timp m-am întrebat de ce nu mă mai cheamă nimeni nicăieri.
Voiau să mă țină acasă, să fac sarmale, mămăligă și să cresc copilul. Nu doresc niciunei fete care să căsătorește să treacă prin ce am trecut eu și să aibă o astfel de soacră. Nu-mi reproșez nimic, am făcut tot ce era omenește posibil să mă placă”, povestea la un moment dat artista, într-un interviu difuzat de Antena Stars. Carmen Rădulescu a fost căsătorită cu Sorin Oprea, fiul dirijorului Paraschiv Oprea.
Alcool și depresie…
Porțile închise, neîmplinirile profesionale au condus-o pe Carmen Rădulescu către depresie și alcoolism. „Ai tendinţa de a pica în altele şi în altele, mă rog, în depresie, să îţi îneci amarul în băutură sau în altceva care îţi face ţie rău”, declara artista acum ceva timp. Carmen Rădulescu povestește că atunci când se lupta cu teribila depresie nu mai ieșea din casă, nu mai răspundea la telefon, se izolase total de lume, plângea non-stop și bea. Mare noroc a avut cu cea mai bună prietenă a ei, Elena, singura care a avut puterea să o ajute.
Preferată de Nicolae Ceaușescu
Așa cum spuneam și la început, Carmen Rădulescu a făcut parte din grupul restrâns care era preferat de soții Ceaușescu. Artista a participat în calitate de artist la nenumărate recepții date de cuplul prezidențial de dinainte de Revoluție.
„După ce am venit în București, în 1984, am fost angajată la Doina Armatei și la Casa Armatei. Avram aproape lună de lună recepții, în care toată lumea trebuia să stea „drepți” că venea familia Ceaușescu. Trebuia să avem mereu grijă. Aveam o temere fantastică atunci când trebuia să cânt, era temerea: cu ce mă îmbrac? Nu spunea nimeni, decât la televiziune. Temerea o aveam. Nici nu îl vedeai pe Ceaușescu, toate privirile erau la ea. Nu am fost decât la patru metri distană, atât”, conchide artista.
Carmen Rădulescu a apărut prima dată pe scenă la vârsta de trei ani, iar la 14 ani începe deja să participe la diferite festivaluri interjudeţene de muzică uşoară. A fost una dintre cele mai cunoscute artiste din generaţia de aur. A lansat şlagăr după şlagăr, printre melodiile care s-au bucurat de un imens succes la public numărându-se cântece precum: „Speranţă, dă-mi speranţă”, „Muzica te cheamă” şi „Nu ştiu”. De-a lungul anilor, artista a colaborat cu regretatul compozitor Șerban Georgescu, fostul soț al Mădălinei Manole.