Cea mai profunda invatatura a Parintelui Arsenie Boca. Pilda duhovnicului care iti va schimba viata! Ce trebuie sa faci cand viata e CUMPLITA

Arsenie Boca a fost unul dintre cei mai mari duhovnici pe care Romania i-a avut vreodata. Invataturile lui sunt respectate cu sfintenie si in ziua de azi. A lasat romanilor o mostenire spirituala impresionanta. Una dintre cele mai frumoase vorbe de duh este povestea cescutei de ceai, o pilda care are menire sa le aduca alinare celor care se afla in suferinta. Iata cum isi incepe Arsenie Boca povestea:

”O familie a plecat intr-o excursie in Anglia penru a cumparat ceva dintr-unfrumos magazin de antichitati, pentru celebrarea a celei de-a 25-a aniversari de la casatorie. Si sotie si sotului le placeau antichitatile si produsele din argila, obiecte ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o cescuta exceptionala si au intrebat: ”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata atat de frumos”.

In timp ce doamna le oferea ce au cerut, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca.

‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită.

„Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”.

Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. ”