Ardeii grasi au efecte uimitoare asupra organismului. Iata de ce sa ii consumi mai des

de: D. C.
08 09. 2018, 13:36

Ardeiul de culoare verde este o bună sursă de fibre, folați și vitamina K, precum și molibden sau mangan.

Ardeii sunt o alegere perfectă pentru cei care au nevoie de mai multă vitamina C. Toate soiurile de ardei conțin vitamina C în cantități uriașe, însă ardeiul gras roșu are de două ori mai multă vitamina C decât citricele, iar ardeiul roșu iute conține cu 330% mai multă vitamina C decât o portocală.

Prin conținutul acestei vitamine, consumul de ardei crește imunitatea organismului și menține aspectul tânăr al pielii mai multă vreme.

Ardeiul este o sursă consistentă de vitamina E, care joacă un rol important pentru sănătatea părului și a pielii.