”Anul acesta va fi un altfel de Crăciun, nu cum ni-l dorim”. Cu cine petrece Andreea Mantea sărbătorile și ce planuri are pentru 2021
Cum va petrece vedetă Kanal D Crăciunul și Revelionul, dacă își permite să da iama în masă pregătită pentru sărbători cu teamă sau nu să își strice silueta, ce pregătește Moș Crăciun pentru fiul ei David și la ce vacanță speră vedetă, ne-a povestit de toate în interviul pentru Ciao.ro!
Andreea, cum a fost anul 2020 pentru tine?
A fost un an atipic, cu multe schimbări în ceea ce mă privește. Pe lângă faptul că anul acesta ne-a dat viețile tuturor peste cap, ne-a învățat cel puțin o lecție importantă, din care ar trebui să învățăm câte ceva: să nu lăsăm pe mâine ce putem face astăzi. Am avut parte și de o schimbare: am revenit în țară, după 1 an și 8 luni de locuit în Turcia, cât timp am fost la cârma emisiunii “Puterea dragostei”. Acum, spre final de an 2020 nu îmi doresc decât ca anul viitor să fie mai bun, să revenim la normalitate, să ne bucurăm de viață, de oameni, să fim sănătoși, să avem parte de liniște.
Ți-a adus un reality-show cu David, fiul tău! Cat de mult îți place acest lucru?
Este un proiect pe care mi l-am dorit foarte mult, am vrut ca publicul să mă cunoască așa cum sunt, cu bune și cu rele, să vadă clipele minunate și fericite de care am parte, cât și pe cele mai puțin plăcute. Fiind un reality show, camerele de filmat ne însoțesc aproape peste tot, fie că ne aflăm acasă, cu cei dragi, fie că suntem în drum spre locuri minunate din România, cei din fața micilor ecrane se bucură de fiecare filă de poveste prezentată în fiecare luni seara, în emisiunea “Trăiri alături de Andreea Mantea”, la Kanal D! Și audiențele uriașe o dovedesc, lucru pentru care le mulțumesc.
Care au fost cele mai intense trăiri ale tale în 2020, alături de David?
Așa cum vă spuneam și mai devreme, a fost un an atipic, am experimentat, ca toată lumea, ceva nou, această pandemie ne-a dat viețile peste cap, dar nu ne-a pus la pământ, ci ne-a învățat să prețuim altfel, să ne bucurăm mai mult, de tot ce, poate, înainte nu prețuiam la fel de mult sau nu acordam atât de multă importanță. Anul acesta am trăit mai mult în familie, alături de cei dragi. Profesional, am făcut schimbări radicale, după ce am ajuns în țară, la un an și opt luni de prezentat emisiunea “Puterea dragostei”, am pregătit o altă surpriză publicului – reality show-ul “Trăiri alături de Andreea Mantea”.
Ce anume ți-a dat cele mai mari emoții?
Emoțiile ne însoțesc la tot pasul, este o stare care te face să simți că trăiești totul la intensitate maximă. Am fost speriată, da, dacă la acest lucru vă referiți, când nu știam încotro ne îndreptăm la începuturile pandemiei, când erau multe necunoscute, panica cred că era cuvântul care descria cel mai bine situația. Însă, informați corect și conștiincioși, respectând măsurile anunțate de autorități, am reușit să facem față cu brio acestei situații inedite, una nouă pentru toată lumea. Cine ar fi crezut că vom avea parte de așa ceva, cândva? Nici nu mi-aș fi imaginat că vom trece prin așa ceva…
Cum pășești în 2021? Ce îți dorești de la noul an?
Cred că ceea ce îmi doresc este cam ceea ce și-ar dori cam toată lumea, să trecem cu bine peste această situație, ca totul să revină la normalitate, să ne putem bucura de lucrurile pe care, în ultimul an, nu le-am putut face de teamă să nu ne expunem pericolului de a ne infecta. Dar sunt optimistă că totul va fi bine, că vom putea să îi strângem, din nou, pe cei dragi în brațe, că vom putea călători, că vom avea iar chipurile luminate de zâmbete și fericire. Îmi doresc să fim sănătoși, asta este cel mai important.
Ai superstiții la intrarea in noul an? Îți pui bani la ciorapi, sutien, sub pernă?
Țin la datini și obiceiuri, însă nu sunt exagerată. În noaptea dintre ani voi purta roșu, voi ciocni un pahar de șampanie, se spune că alungă răul, atunci când ciocnești tare.
Cum e Crăciunul la voi acasă? Gătești cu ocazia sărbătorilor?
Crăciunul este despre și în familie, este despre a petrece împreună cu cei dragi, de a fi cu cei care îți sunt apropiați. Anul acesta va fi un altfel de Crăciun, nu cum ni-l dorim, dar știți cum se zice, fă rai din ce ai. Așa și noi, ne vom bucura, în formulă restrânsă, de acest Crăciun. Vom pregăti bucate tradiționale de Crăciun, vom avea o masă bogată, câte puțin din toate, că așa îi șade bine românului. Să se bucure de toate preparatele la care a poftit un an întreg. Vom pregăti de la tradiționalele sarmale până la cârnați, și până la cozonaci.
La ce poftești cel mai des de Crăciun, din punctul de vedere al preparatelor tradiționale și ce nu îți lipsește niciodată de pe masa de sărbători?
Sunt o pofticioasă, îmi place să gust câte puțin din toate, însă nu fac excese. Știu că voi manca din tot ce vom prepara. Nu vor lipsi sarmalele, cozonacii, cârnații și salatele. Poftesc foarte mult la jumări și la șorici, ador mirosul de cozonac făcut în casă, fie că îl prepar eu sau altcineva.
E o perioadă în care simți că pierzi controlul kilogramelor?
Nu. Gust câte puțin din toate, fără excese, îmi fac poftele culinare. Și dacă se pune un kilogram în plus, după această perioadă, cu sport și mișcare și un stil de viață echilibrat, scapi foarte repede de acel surplus. Așa că nu este mare panică. Dacă simt că pierd controlul kilogramelor în această perioadă, când poftim la atâtea preparate, apelez la o dietă mai drastică.
Cum îți revii după? Ții diete drastice?
Sunt adepta dietelor, am încercat de toate în ultimii ani, însă niciuna drastică. Nu cred că dacă ții dietă o perioadă, apoi revii la un stil de viață haotic, totul va fi ok. Nu. Ar trebui să trăim echilibrat, să avem un regim și un stil de viață corespunzător, să nu facem excese, să practicăm sport, mișcare cel puțin jumătate de oră pe zi. Norocul meu este că sunt o fire foarte activă, fie că mă aflu acasă sau la filmări, nu stau locului nicio clipă. Și trebuie să recunosc că mă ajută și metabolismul, am gena bună. Și, nu uitați, fără excese.
În ce formulă veți petrece de Revelion? V-au fost date planurile peste cap din cauza restricțiilor de coronavirus?
Nu cred că poate fi vorba despre o petrecere de Revelion, în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult va fi o sărbătoare și o trecere între ani atipică, așa cum ne-a fost și anul. Si să privim cu optimism către anul 2021, care stă să bată la ușă, cu încredere că va fi unul încărcat de normalitate. Vă dați seama că tuturor ne-au fost date planurile peste cap, a trebuit să ne adaptăm situațiilor ivite, așa cum este și normal. Planuri încă nu ne-am făcut pentru Revelion, știm sigur că de Crăciun vom petrece în familie. Acum, în funcție de ce reglementări și ce restricții se vor impune, ne vom conforma. Trebuie să facem fața împreună acestui an, să privim cu seriozitate această pandemie și să ascultăm și să respectăm, în același timp, măsurile impuse de autorități. Este pentru binele nostru, al tuturor.
Care va fi prima vacanță în care vei merge în 2021?
Cred că ne gândim cu toții la călătorii, ne este dor de acest lucru, să ne încărcăm cu energie, dar în același timp, trebuie să rămânem realiști si să fim conștienți că acest lucru se va putea întâmpla când totul va reveni la o oarecare normalitate. Desigur că ne dorim să călătorim, visez la o vacanță într-o destinație cu multă căldură, soare, apă cristalină…