Animale interbelice, ep. 2 – Călinescu, Arghezi, Eugen Ionescu

13 07. 2018, 00:01

Toți gândăceii din casă sunt sub protecția mea. Am scos munca din pânza păianjenului și am certat păianjenul. Am făcut respirație gură la gură puilor de găină suferinzi de molimă și cred că au simțit sforțarea mea de a-i îndepărta de moarte.”

Față de animalele de casă, în special, Călinescu simte o dragoste ce presupune abandon total. Îi scrie soției plecate zilnic despre isprăvile câinilor familiei: ”Băiatu’ e trist, curtezana lui albă a murit. A părut indiferent la plecarea ta, nici măcar nu s-a mai urcat pe coteț. Pare preocupat numai de eros.” Continuă cu povestea lui Fofează, după toate aparențele cățelul mic și răsfățat al casei: ”Fofează al tău, îmbăiat și așezat pe plapomă în dormitor, la invitația mea de a se lăsa învelit, a făcut gestul de a se repezi la mine să mă muște. A fost amenințat, bineînțeles, cu umbrela.”

Tudor Arghezi este și el un prieten declarat al tuturor animalelor din gospodărie, fie ele câini, pisicic, cai, vaci sau capre. Povestește adesea, în scrisorile sale, despre prietenul său păianjen. Scrise rânduri întregi, peste poate de laudative, despre îndemânarea, perseverența și puterea de muncă a acestuia. Construiește vrăbiilor un ”hotel” special, pentru care face o gaură mare în acoperișul casei. Și este mereu îngrijorat de sentimentele și suferințele vacii familiei, așa cum reiese din fragmentul: ”Dumneaei de colo este Joița, vaca noastră. Azi a fost o zi mare. A fost la taur. De două ori a cunoscut-o taurul pre ea. Dar deunăzi, săraca, a suferit cumplit, pentru că și-a rupt un corn.”

În elegiile sale, Eugen Ionescu scrie adesea despre ”câinii cu ochi de înger”.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic