Andreea Raicu, dezvăluiri despre căsătorie. De ce nu a făcut vedeta pasul cel mare până acum: „Am înțeles că am să primesc ceea ce mi se potrivește…”
Andreea Raicu este fără doar şi poate una dintre apreciate femei din România. Are o carieră de succes, însă nu se poate spune acelaşi lucru şi despre viaţa sentimentală. A trăit mai multe poveşti de iubire, însă până acum nu a ajuns în faţa altarului. În cadrul unui interviu mai vechi, vedeta a explicat motivul.
În urmă cu ceva timp, Andreea Raicu a fost invitată în emisiunea ”La cină” de la Digi24, acolo unde a făcut câteva dezvăluiri despre viaţa sa personală. Şatena şi-a deschis sufletul în faţa fanilor săi şi a mărturisit faptul că s-a luptat cu depresia, iar despre căsătorie a explicat că nu este un scop în viaţă.
Andreea Raicu: „Nu mai eram capabilă să mă uit la nimic bun din viața mea”
Vedeta povesteşte faptul că, depresia şi-a făcut apariţia în viaţa sa la 30 de ani, din cauza faptului că apropiații săi o tot întrebau când se mărită şi când va avea un copil.
“A fost cea mai mare nefericire pe care eu am avut-o până la un moment dat, pentru că ajunsesem la 30 de ani și toată lumea mă întreba: ei, și? Când te măriți, când faci un copil? Și eu eram foarte ok, adică nu aveam o dramă existențială, dar când începe toată lumea să-ți spună asta… nu e ok! Nu e ok, totuși, că nu sunt măritată.
Și eu nu mai eram capabilă să mă uit la nimic bun din viața mea. Mă uitam doar la două lucruri care lipseau: faptul că nu eram măritată și că nu aveam un copil. Restul nu mai conta. (…) Astăzi, am înțeles că am să primesc ceea ce mi se potrivește și mi se cuvine și pentru care sunt pregătită atunci când trebuie”, a declarat Andreea Raicu.
”E o consecință!”
Cât despre momentul în care va îmbrăca rochia de mireasă, Andreea Raicu a dezvălui: “Căsătoria, pentru mine, nu e un scop în viață. Cumva, pentru mine, un scop în viață este o relație echilibrată, e consecința unei relații echilibrate. Și văd foarte multe femei, cum și eu am fost la rândul meu, obsedate de a se mărita și de a avea o familie. Eu nu spun că e un lucru greșit să-ți dorești asta; îmi doresc să-mi fac o familie, dar nu este scopul de a mă mărita cu orice preț, de a fi într-o relație doar pentru că așa îți cere societatea”, a mărturisit Andreea Raicu.
Sursă foto: social media