Andreea Mantea: ”Este superb să fii și mama și tată!”

”David nu duce lipsă de acel bărbat care ar trebui să-i fie tată!”

Față în față cu Andreea Mantea. Femeia puternică, femeia căreia nu i-a fost frică să plece în aventura de părinte cu Dumnezeu de mână și atât. De ce? ”Pentru că sunt foarte credincioasă și știu că există cineva acolo sus care mă iubește!”. Am vorbit cu ea despre multe lucruri, despre dragoste, despre David, despre o eventuală nuntă, pentru că tot este specialist la ”Se strigă darul”. Vedeta ”Wowbiz” ni s-a confesat.

Andreea, cum se împarte viața ta acum?

Cum să se împartă, (râde), trei sferuri David și un sfert eu. În cele trei sferturi despre care vorbeam, intră și munca mea, el intră și acolo.

Cum era Andreea Mantea înainte de venirea pe lume a lui David?

Un om poate puțin mai iresponsabil decât este acum, un om care lua viața exact așa cum venea, fructificam orice lucru, despicam firul în patru, eram ușor dramatică și în același timp eram mai visătoare. De când a venit David sunt mult mai responsabilă, totul se rezumă la el, nu mă mai pot arunca, așa, cu capul înainte. Nu pot să spun că nu mai sunt spontană. Sunt și acum, dar abia aștept să mai crească puțin ca să fiu la fel de spontană cum eram înainte. Cred că sunt ușor mai blândă.

Să înțeleg că erai un om dur înainte?

Da, eram un om dur. În esență eu sunt un om foarte sensibil și, ca să ascund sensibilitatea aceasta, trebuia cumva să ridic un zid de duritate. Știi… până să ridic acest zid de duritate, mă atingeau toate lucrurile.

Și, cum nu ai căzut de tot, pentru că nu a fost ușor?

Ba da, am căzut de foarte multe ori. Nu a văzut nimic, nu a știut nimeni, numai eu și cu Dumnezeu. M-am ridicat de fiecare dată, dar au fost multe momentele în care am fost la pământ.

Și cum te ridici?

Prin rugăciune. Prin rugăciune și prin gândul că știu că este cineva acolo sus și mă protejează și o să mă protejeze mereu. Iar dacă o să mă ridic, cu siguranță o să aibă grijă să nu mai pic din nou, cel puțin nu imediat. Mă simt mai puternică de când e David. Am senzația că sunt un fel de Super Woman și că nu pot să pățesc nimic.

Simți că te protejează sau că-ți dă putere?

Simt că-mi dă putere. Orice aș vrea să fac, știu că pot să fac.

Foarte interesant. Știi că, în general, copiii te responsabilizează, da, dar te și sperie. Ești mult mai precaut.

Da, în ceea ce-l privește pe el, da.  În ceea ce mă privește pe mine, nu. Așa cum ți-am spus, eu am senzația că sunt Super Woman și că nu am ce să pățesc. În ceea ce-l privește pe el, nu. Clar, la mine în căpșorul acesta este o nebunie totală. Tot timpul mă gândesc că este în pericol, că poate să pățească ceva. Dar, atenție, eu nu îi interzic lui nimic, asta este numai în mintea mea. Pe el îl las să descopere tot.

”Să crești un copil este cel mai ușor și cel mai frumos lucru de pe acest pământ”

Sunt foarte multe primejdii în fața cărora putem cădea victime, la fel și puștii noștri. Tu cum faci ca să-l protejezi?

O să fiu acuzată, probabil, dar cred că mai sunt mămici ca și mine. Pentru că am observat că el mă înțelege foarte bine și mă înțelegea încă de când avea câteva lunișoare. Era foarte atent și în continuare este foarte atent atunci când vorbesc cu el. Știe când vorbesc serios și nu ne jucăm. Mă ascultă și mă înțelege. Iar acum că a început să vorbească, îmi și spune. De fiecare dată, când este în primejdie sau ar putea să fie în primejdie, eu îi explic. Îi spun ce ar putea să pățească. Și îi explic la modul ce-l mai explicit. Intru în amănunte, îi spun că se lasă cu sânge, i-am zis că poate să plece într-un loc întunecat unde mami nu o să fie, unde nu o să fie absolut nimeni. I-am zis și de Bau Bau, el având o personalitate foarte puternică, și atunci a trebuit să-i induc o teamă de ceva. N-aș fi vrut să-i fie frică de mine și atunci l-am inventat pe Bau Bau.

David are un program strict?

Nu. Mi-am dorit atât de tare să-i fac un program strict, încă, atunci când aproape că am reușit, mi-a dat seama că vor veni anii aceia de grădiniță, de școală, de facultate, când va avea program strict și am zis că parcă este prea devreme să-i fac un program strict. Nu-mi găsesc tăria necesară să fac asta, nu pot, nu vreau, nu. Are 2 ani și 4 luni, e mic.

Noi am mai vorbit despre asta, dar te întreb și acum. Care sunt valorile pe care vrei să i le transmiți?

Mi-aș dori foarte tare ca el să crească exact așa cum am crescut eu. Eu am crescut foarte mult cu bunica mea și ea mi-a indus mie niste valori pe care ar trebui să le aibă un om pe pământul acesta. Mi-aș dori să pot să fac și eu același lucru cu el. Nu știu cât o să-mi iasă, dar din câte văd eu, până în momentul de față, sunt pe drumul cel bun. În primul și-n primul rând vreau să înțeleagă că nimic, nimic, nu va câștiga pe nedrept. Vreau să înțeleagă că pentru fiecare lucru pe care și-l va dori pe lumea asta, va trebui să muncească foarte mult. Vreau să înțeleagă că nu o să-i vină nimic pe tavă sau de-a gata. Nu vreau să se culce pe o ureche că-i dă mama. Vreau să muncească pentru fiecare lucru pe care și-l dorește. Așa va putea face diferența între mofturi și dorințe reale. Respectul este iarăși foarte, foarte important. Printre primele cuvinte pe care le-a învățat, nu m-a interesat nimic altceva, a fost mulțumesc, te rog, bună ziua, sărut mână și îmi pare rău. De asemenea, vreau să-l învăț să nu mintă. Eu am o mare problemă cu mincina. Nu vreau să mintă, vreau să fie un om corect.