Andreea Berecleanu se retrage din televiziune? Anunţul neaşteptat pe care l-a făcut prezentatoarea de la PrimaTV

24 04. 2024, 09:00

Andreea Berecleanu şi-a dat demisia de la Antena 1 în urmă cu patru ani, iar de atunci telespectatorii o pot vedea la pupitrul ştirilor de la Prima TV. Vedeta are o carieră de mulţi ani în lumina reflectoarelor, iar recent a vorbit despre retragerea din televiziune. Iată ce a declarat.

Despre jobul de la Prima TV, Andreea Berecleanu are numai cuvinte de laudă. Vedeta spune că este foarte mândră de echipa cu care lucrează, mai ales că pe o parte dintre colegii săi îi cunoştea deja de mulţi ani.

„La Prima TV, televiziunea unde sunt deja de trei ani, este o echipă tânără, mă refer în special la reporteri. Suntem în jur de 10-15 seniori în redacție, pe toți îi cunoșteam dinainte, ne-am intersectat la un moment dat în viața noastră profesională. A fost foarte drăguț să revăd oameni cu care am lucrat la SOTI sau care mi-au fost colegi de facultate. La Prima e o energie bună. Știți cât e de important într-o redacție? De fapt, în orice mediu profesional?”, a declarat Andreea Berecleanu, pentru Viva.

Ce spune vedeta de la Prima TV despre retragerea din televiziune

Cât despre retragerea din lumina reflectoarelor, vedeta mărturiseşte că nu se gândeşte deocamdată la acest lucru.

„Nu, dar nici nu m-aș plânge vreodată că n-am ce face. Nu-mi ajunge timpul peste zi pentru cât lucrez pentru clienții mei pentru partea de comunicare, am planuri și proiecte în minte în permanență. Nu duc lipsă de idei, de creativitate, ba chiar ar trebui să mai încetinesc ritmul. Așa mă sfătuiesc prietenii. Profesia însăși, dragostea pentru ceea ce fac. Poate că prezentarea în sine a unui jurnal este o activitate de rutină și lejeră, dar vă asigur că o fac cu aceeași concentrare, atenție și rigoare mereu. E în ADN-ul meu, nu știu altfel”, a spus prezentatoarea tv.

Cum arată viaţa Andreei Berecleanu fără copiii alături

Acum șase ani de zile, Eva Zaharescu a părăsit România și s-a mutat în Marea Britanie, la liceu. Ulterior a fost admisă și la facultate, iar în prezent își continuă acolo studiile. Anul trecut, și Petru, fratele ei, s-a mutat alături de ea, în Anglia.

„E vorba și de jobul de părinte, care este cel mai important, este fără sfârșit, este fără sfârșit, pe cuvânt! Nu am rămas nici cu Petru, este de doi ani acolo, este în al doilea an. Dar e ca și cum ar fi aici. Eva gătește bine, se îngrijesc singuri, își fac curățenie singuri, stau împreună, asta este vestea cea mai tare pe care a primit-o Eva acum un an, că va sta cu fratele ei. O săptămână nu a vorbit cu mine”, a declarat Andreea Berecleanu.

La început lucrurile nu au fost atât de roz între cei doi fraţi, dar cu trecerea timpului neînţelegerile au dispărut. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI)

 

Sursă foto: social media