Andreea Bălan şi Victor Cornea au dat vestea cea mare! Moment important în viaţa lor: „Se pregătește”

16 12. 2023, 11:00

Andreea Bălan și Victor Cornea au vorbit recent despre un eveniment extrem de important din viaţa lor. Cei doi sunt împreună de ceva timp, iar pentru că relaţia dintre ei merge foarte bine, sunt nedespărţiţi în cea mai mare parte a timpului. Artista este alături de tenismen la toate turneele sale și îl susține necondiționat, iar la începutul anului viitor vor pleca într-o călătorie pe care o aşteaptă cu sufletul la gură.

Recent, Victor Cornea a fost desemnat unul dintre cei mai buni jucători de tenis din România. În prezent, sportivul se află pe locul 68 ATP în clasamentul de dublu.

Andreea Bălan, alături de Victor Cornea în turneul de la Australian Open

La începutul lunii ianuarie, mai exact pe 14, va începe turneul Australian Open. Tenismenul va fi prezent în competiţie, iar Andreea Bălan îl va susţine ca de fiecare dată de pe margine.

Artista a mărturisit în cadrul unui interviu recent că este nerăbdătoare să ajungă în Australia.

„Acum se pregătește pentru Australian Open, așa că de-abia aștept să ajungem şi în Australia. Este cel mai bun tenismen român la ora actuală, iar eu sunt foarte mândră de toate rezultatele lui”a declarat Andreea Bălan, potrivit as.ro.

Andreea Bălan, dezvăluiri despre prima întâlnire cu părinţii lui Victor Cornea

Artista a avut nevoie de o perioadă în care să se regăsească, să afle răspunsul unor întrebări care o măcinau, abia apoi viața ei s-a transformat radical în bine.

Andreea Bălan a mărturisit recent ceea ce a manifestat o lungă perioadă a ajuns să devină realitate. Întâmplarea pe care a trăit-o în casa părinților lui Victor Cornea a făcut-o să își dea seama că el este alesul.

„În meditațiile mele vedeam un lan de floarea soarelui tot timpul și mă simțeam acasă. În momentul în care am ajuns la Sibiu, în casa părinților lui, am avut o revelație și un șoc de bucurie să văd că toată casa părinților lui era plină de buchete de floarea soarelui. Atunci am realizat că el este cel din meditațiile mele, că eu îl vedeam în acele meditații, că îl chemam și vedeam ce urma să se întâmple, dar era doar o chestiune de timp. Am fost atât fericită să realizez că el este acel suflet cald și bun din meditațiile mele și că astfel ne-am găsit, ne-am chemat unul pe celălalt”, a spus Andreea Bălan, pe contul ei de YouTube.

 

 

Sursă foto: social media