Andreea Bălan, dezvăluiri despre împăcarea cu George Burcea: „Eu cred că el a simțit asta…”

19 06. 2024, 13:49

Andreea Bălan a vorbit în cadrul unui interviu recent despre împăcarea cu George Burcea. Cântăreaţa şi fostul soţ au fost implicaţi în multe scandaluri după despărţire, însă în urmă cu câteva luni au decis să îngroape securea războiului. Toate detaliile în rândurile de mai jos. 

Andreea Bălan și George Burcea au divorțat în anul 2020, după o relație de aproximativ cinci ani. Ulterior, cei doi şi-au aruncat multe acuzaţii, au deschis procese, iar fiecare a încercat să demonstreze că are dreptate. Au existat însă şi momente fericite cum ar fi naşterea celor două fiice pe care le au împreună, Ella şi Clara.

Andreea Bălan, despre împăcarea cu George Burcea

După zeci de scandaluri și procese, Andreea Bălan și George Burcea au reuşit să ajungă la o înţelegere. Artista recunoaște că a fost condusă de ego în lupta pe care a purtat-o cu tatăl fiicelor sale şi nu era dispusă să renunţe atât de uşor.

Cu toate acestea, artista recunoaşte că a simţit la un moment dat că are nevoie de linişte în viaţa ei, astfel a decis să pună capăt războiului. Acest lucru s-a întâmplat la câteva luni după ce l-a cunoscut pe actualul ei partener.

„Am renunțat la procese, ca să eliberez energia negativă. Eu care de obicei nu renunț… era poate o luptă din ego, ca să-mi demonstrez mie. Mi se părea mie că nu e corect ce s-a întâmplat, dar în viață uneori trebuie să mai lași și de la tine, chiar dacă tu știi poate că ai dreptate. Trebuie să rupi cordonul ăla energetic și i-am făcut și lui un bine, s-a liniștit și el, drept dovadă e liniște și pace peste tot, e totul foarte bine. Înainte ca noi doi să avem o discuție față în față de împăcare, în sufletul meu a trebuit să am niște discuții. Eu cred că el a simțit asta, pentru că apoi a venit și am avut o discuție foarte prietenoasă”, a declarat Andreea Bălan în cadrul podcastului „Te ascult cu Ilinca Vandici”.

 

Sursă foto: social media