Andreea Bălan, dezvăluiri cutremurătoare! A ținut ascunsă o suferință medicală
Chiar dacă aparent avea tot ce-și dorește, Andreea Bălan a avut momente în care s-a simțit copleșită de emoții negative care au determinat-o să ceară de urgență ajutorul unui specialist. Artista merge și în prezent la un terapeut și recunoaște că acest obicei i-a schimbat radical viața.
Depresia este o suferință care nu te întreabă câți bani ai în cont sau ce partener ai alături. Când se instalează, ea poate copleși și un individ care aparent are tot ce își dorește. Așa s-a întâmplat și în cazul Andreei Bălan, în urmă cu mai mulți ani.
”Am avut depresie la un moment dat, la 27 de ani. M-am trezit, aveam o relație minunată, începusem să câștig bine, aveam o carieră stabilă deja, scosesem albume, piese. Spuneam că sigur dacă albumul va avea succes o să fiu fericită. Sigur dacă relația mea o să meargă bine, o să fiu fericită.
Dacă îmi cumpăr un apartament, o să fiu fericită. La 27 de ani le aveam. Dar fericirea nu a venit, că eu le căutam în exterior. Atunci mi-am dat seama că trebuie să cauți în interior. Atunci a început lucrul cu mine”, a dezvăluit artista în podcastul lui Radu Constantin.
Următorul pas a fost să ceară ajutorul unui terapeut care a ajutat-o, iar acest lucru se întâmplă și în prezent.
Andreea Bălan are un nou iubit
După ce s-a despărțit de Tiberiu Argint, artista nu a mai fost văzută în public cu niciun bărbat…până de curând! Când paparazzi au surprinsi imagini cu cel care pare să-i fi intrat pe sub piele.
Andreea Bălan și noul ei iubit, un brunețel despre care nu se cunosc momentan detalii, au ieșit la restaurant. Acolo unde s-au comportat, cum altfel, decât ca un cuplu îndrăgostit.
Îmbrăcată cu o rochie extrem de provocatoare, cu siguranță partenerului i-a fost greu să mențină contactul vizual, dar s-a străduit și au vorbit minute în șir. Până când s-au încins și au început să se sărute pătimaș!