Andreea Bălan: ”Am căutat fericirea în exterior pentru că nu o găseam în mine” – Cum a reusit sa treaca peste dramele din copilarie
Prezentă de zeci de ani în lumina reflectoarelor, Andreea Bălan este ca o carte deschisă pentru publicul ei. Iar venirea pe lume a micuței Ella, fetița ei de 11 luni, a ajutat-o să se deschidă și mai tare. Noi am vorbit cu ea într-un moment în care a dat cărțile pe față în ceea ce privește relația pe care o are cu tatăl ei. Ne-a povestit și despre cum au schimbat-o ședințele de terapie la care a început să meargă în momentul în care și-a dat seama că ceva scârțâie. Despre cum e Andreea Bălan în vița de zi cu zi, în materialul următor.
Tatăl meu în loc să fie alături de mine și să îmi aprecieze efortul de copil, constant mă critica (sau bătea)
Vorbești foarte des despre faptul că ești un om care nu a avut copilărie. Care sunt lucrurile pe care le regreți vizavi de asta? Ce ți-a lipsit? Ce ți-ai fi dorit să faci și nu ai făcut?
Da, am început să cânt la 10 ani și la 13 eram deja celebra în Andre. Problema nu a fost acest fapt, că am început să cânt (și alți artiști au început devreme), problema a fost că timp de 4 ani cât a durat Andre, nu am știut ce înseamnă să ai viață, familie, prieteni, deoarece eram non-stop pe drumuri. Mi-am trăit cei mai importanți ani din adolescență în case de cultură și hoteluri. Și poate n-ar fi fost nici asta o problemă mare dacă cumva, părinții mei ar fi reușit să compenseze lipsurile emoționale pe care le resimțeam. Andre a fost o trupă imensă, iar tații nostri nu au știut să gestioneze succesul venit peste noapte. Ne puneau să muncim ca niște roboței, mult peste puterile noastre de copii.
Timp de 4 ani am avut 7, 8 concerte pe weekend, la care s-au adăugat filmările tv și de clipuri + înregistratul celor 7 albume Andre. Tatal meu în loc să fie alături de mine și să îmi aprecieze efortul de copil, constant mă critica (sau bătea) și îi lasă si pe ceilalți din jur să mă critice, iar din aceasta cauză, eu m-am format un adult defazat de realitate. Am crezut că asta înseamnă viață, să muncești până cazi jos și să te blamezi dacă nu îți iese bine. Când un părinte îți repetă constant că nu ești bun, că ești un copil rău, ajungi să crezi asta. În toată ecuația asta mi-aș fi dorit mai multă înțelegere și iubire din partea tatălui meu și totodată mi-aș fi dorit ca mama să mă fi însoțit în toate aceste turnee ca să îmi ia apărarea (dar nu putea pentru că mergea la serviciu).
Și am o întrebare, ceva ce mă întreb de multă vreme. S-au speculat multe vizavi de relația pe care o ai cu tatăl tău. Care este, de fapt, adevărul?
Relația cu tatăl meu este cordială, ne salutăm și atât, deoarece în toți acești ani care au trecut de atunci, el nu a înțeles cât de greu mi-a fost emoțional, atât în Andre cât și după. I-am explicat de nenumărate ori, dar nu înțelege, că toate criticile și toată agresivitatea de care el a dat dovadă atunci, pe mine m-au urmărit ani și ani de zile și nu m-au lăsat să fiu fericită și datorită acestor critici, ajunsesem să mă port cu mine și cu cei din jur agresiv, așa cum o făcuse el, deoarece fusese singurul exemplu de părinte din viața mea.
De asemenea, vorbești foarte des despre setul tău de valori care este altul decât cel pe care îl avem noi. Vorbești și despre celebritate și prețul ei. Ce a fost și ce este în prezent celebritatea pentru tine și cât de mare a fost prețul pe care l-ai plătit pentru ceea ce ești astăzi?
Din păcate, am învățat la o vârstă fragedă ca orice succes se clădește pe un sacrificiu. Nu ai cum să umpli stadioane și să fii idolul unei generații întregi fără să sacrifici timp, prieteni, școală, fără să muncești pe brânci. Am înțeles de mică că trebuie să muncești foarte mult ca să primești lucruri. Setul meu de valori a fost mult timp diferit deoarece eu fiind celebră de la 13 ani, nu am știut ce înseamnă să fii un om normal și să mă port ca atare. Eu nu am avut cum să devin un adult normal, cu pasiuni normale, cu o gândire firească în timp ce căram după mine toată acea celebritate din Andre. Imaginează-ți că tu să fii recunoscută de la 12 ani pe stradă și să nu știi cum e să mănânci o înghețată fără să se holbeze lumea. La un moment dat nu mai știi cine ești și te confunzi cu personajul celebru și ai impresia că ceea ce vrea acest personaj de la televizor vrei și tu.