Anda Adam și Joseph au anunțat data nunții! Un cântăreţ celebru de manele le va fi naş
Anda și Joseph Adam vor ajunge în curând în faţa altarului. Cei doi formează un cuplu de aproximativ 3 ani, iar în luna decembrie a anului 2022 s-au căsătorit civil. Acum urmează un alt eveniment important în viaţa lor! Şi-au ales şi naşii! Iată despre cine e vorba!
Anda Adam și soțul ei, Joseph Eudor Mohaci, au decis să surprindă pe toată lumea chiar înainte de Crăciun, mai exact pe 23 decembrie, atunci când cei doi alături de câteva persoane au mers la starea civilă și s-au căsătorit. Evenimentul a fost unul restrâns, însă la nuntă, alături de cei doi vor fi 500 de invitaţi!
Ce spune Anda Adam despre nunta cu Joseph
Recent, Anda Adam a vorbit despre nunta religioasă cu Joseph. Cântăreața a anunțat că fericitul eveniment va avea loc pe data de 29 iunie. Deşi iniţial au stabilit ca marele eveniment să aibă loc în Franţa, între timp s-au răzgândit şi au organizat totul în România.
”Pe 29 iunie vrem să facem nunta. Și cununia religioasă, și petrecerea. Vreo 500 de persoane. Jumătate vin din străinătate din partea soțului: Paris, Elveția…
Noi de aia am fost așa indeciși, pentru că nu știam dacă să o facem aici sau să o facem în străinătate, pentru că el este născut la Paris, este francez și atunci toți invitații lui, 80%, vor veni de acolo.
Restul sunt ai mei, de aici. Avem o echipă întreagă (n.r. – pentru organizarea nunții), pentru că ar fi foarte complicat”, a declarat artista în cadrul emisiunii ”Xtra Night Show”.
Dezvăluirile au continuat, iar vedeta a dezvăluit şi cine sunt naşii. Cântăreața a mărturisit că ea și partenerul ei vor avea două perechi de nași, una din România și una din străinătate. Cea din țară va fi formată din Tzancă Uraganu și iubita lui, Alina Marymar.
”O să mai fie o pereche de nași. Nu sunt din România, dar sunt cunoscuți și ei (…) Putem spune un mic (n.r. – că sunt artiști internaționali). Nu încă (n.r. – nu și-a ales rochia de mireasă), ne-am decis la locație, de abia am bătut data în cuie”, a precizat artista.
Sursă foto: social media