Ana Porgras de la Survivor a trăit în sărăcie! Bruneta a avut o copilărie dificilă din cauza neajunsurilor. Cum i s-a schimbat viața

05 02. 2021, 11:38

Ana Porgras este una dintre concurentele care au intrat ieri în competiția de la Survivor. Bruneta este una dintre cele mai bune gimnaste pe care România le-a avut, fiind considerată și cea mai grațioasă la sol, însă puțini sunt cei care știu ce poveste cutremurătoare ascunde aceasta. Fosta sportivă s-a transformat radical și aproape că este de nerecunoscut.

La numai 18 ani, Ana Porgras s-a retras din activitate din cauza unei accidentări grave la cot.

Copilăria brunetei a fost una extrem de grea, iar părinții acesteia au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca Faimoasa să își continue cariera. Unul dintre cele mai emoționante episoade povestite de aceștia a fost acela în care au recunoscut că au sacrificat-o pe sora mai mare a Anei, pe Georgiana și nu îi mai dădeau porțiile întregi de mâncare pentru că bruneta trebuia să fie în formă la competiții și antrenamente.

Ana Porgras de la Survivor a trăit în sărăcie!

Mai mult decât atât, în timp ce Ana muncea din greu pentru cariera sa de gimnastă, toți cei patru membri ai familiei trăiau dintr-un singur salariu și erau nevoiți să platească inclusiv chiria unei locuințe, pentru că nu aveau casa lor.

Potrivit cancan.ro, Ana duce o viață total diferită, iar în ultimii ani după ce s-a retras din activitate, trasformarea sa este uimitoare!

Din fetița timidă care reușea să uimească o lume întreagă, a devenit ”o fată rea” și extrem de sexy, care se pozează fără inhibiții în diferite ipostaze provocatoare. Și stilul său vestimentar s-a schimbat complet, de câțiva ani, Ana are o garderobă cu haine extrem de îndrăznețe, care îi pun formele bine lucrate în evidență.

Mai mult decât atât, bruneta nu mai are nici probleme financiare. În urmă cu câțiva ani, fosta gimnastă se afișa cu un bolid de lux evaluat la circa 30.000-40.000 de euro.

Până și apropiații săi spun că Ana este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat radical: “Ea are casa, si nu doar una. Se zicea la un moment dat ca s-ar fi intors in Barlad, da de unde. Se flutura prin Brasov din floare in floare. A terminat Liceul cu Program Sportiv si bineinteles ca Bacalaureatul nu l-a luat”, a povestit o sursa pentru Cancan.ro.

Sursă foto: Instagram, Arhivă Cancan