Ana Morodan rupe tăcerea: „Mie mi-a fost greu să duc ani de zile o depresie care a început pe la 34 de ani!”
Ana Morodan, cunoscută pentru sinceritatea ei dezarmantă, a abordat în mod deschis lupta cu depresia, atât pe plan personal, cât și cea a tinerilor din zilele noastre. Vedeta a dezvăluit în podcastul lui Jorge că prima ei experiență cu această boală a început la vârsta de 34 de ani, moment în care a trebuit să ducă pe umeri o povară grea.
„Mie mi-a fost greu să duc ani de zile o depresie care a început pe la 34 de ani. Copiii aceștia trăiesc depresia, ei fac demență digitală la 18-19 ani. Eu nu pot să înțeleg cum e la 19 ani să ai depresie. Cred că e îngrozitor”, a spus Ana Morodan într-o declarație care s-a viralizat pe social media.
Morodan a scos în evidență și presiunile din societatea modernă. „Noi trăim într-o lume în care suntem suma conținutului pe care-l facem. Toată lumea e fericită pe Internet! Doar că tu ești extrem de nefericit și nimeni nu vorbește despre asta.”
Sinceritatea cu care Ana vorbește despre stările prin care a trecut a stârnit multe reacții. Mai mult, ea a ales să pună punct oricăror discuții despre episodul de anul trecut și a scris pe rețelele sociale.
„În podcastul lui Jorge am vorbit și despre episodul mult discutat și simt nevoia unui punct, dar înainte aș vrea să fac câteva precizări care s-au vehiculat atunci peste tot în presă și la care nu am dat curs.
1. Nu am folosit droguri interzise! Calmantele pe care le-am luat atunci, fiind sub un tratament pentru anxietate severă și depresie, erau prescrise de către medic și cumpărate cu rețetă conform schemei de tratament. Desigur, trebuia să nu conduc, a fost o greșeală.
2. Nu m-am urcat de două ori în aceeași zi la volan, ci am fost oprită de două ori în decurs de 400 de metri. Suntem persoane publice, nu persoane perfecte, facem greșeli, învățăm din ele, ne uităm în jur și, chiar dacă a fost un episod șocant în viața mea, consecința lui pentru mine și pentru toți cei pe care îi ajutăm este una pozitivă. Din tot acest tumult trăit, și înainte, și după acest episod, s-a născut VirtuWell – Prima Organizație de Sănătate Mintală Digitală și Wellness Digital din România. Este proiectul care mie îmi dă sens dincolo de creme și rochițe, proiectul căruia îi dedic toate resursele și timpul și la care nu cred că aș fi ajuns dacă nu treceam prin tot tumultul prin care am trecut. Acestea fiind spuse, închei orice discuție despre acest episod. Prefer să-mi dedic timpul vorbind despre ceea ce fac la VirtuWell, pentru ca alții să nu treacă prin stările prin care am trecut eu.”
Proiectul este rodul luptei ei personale și este menit să ajute pe alții să evite aceleași capcane psihologice.
foto: social media