AMME, declarație tulburătoare: „Părinții mei au divorțat când eram mai mică!”
Trăim într-o perioadă în care tot mai multe cupluri se separă, iar felul în care gestionează partenerii această situație în raport cu cei mici nu este, întotdeauna, cel mai fericit.
Disensiunile lor, neîmplinirile din zona emoțională, le transferă în existența copiilor, și începe așa numita luptă a orgoliilor miza fiind cei mici.
Din fericire, însă, există și exemple de copii care nu au experimentat astfel de traume și asta pentru că părinții ei au avut suficient de multă inteligență emoțională ca să știe cum să gestioneze separarea lor departe de ochii și sufletul celui mic. Amme este un exemplu în acest sens, iar de fiecare dată când este întrebată cum stau lucrurile în acest capitol al vieții sale, artista alege să vorbească deschis pentru că știe că exemplul ei poate folosi multora.
„Părinții mei au divorțat când eram mai mică, însă întotdeauna au avut o relație de prietenie pentru că eu să cresc în armonie și să păstreze mereu legătură în ceea ce mă privește. Fac parte din categoria aia de copii care nu a simțit nici măcar o zi lipsa tatălui, este omul care nu mi-a spus NU niciodată și care m-a sprijinit mereu. Deși nu stăteam cu tati 24/24 mă vedeam cu el în fiecare zi și toate vacanțele mele erau cu el. Am învățat de la el cât de important este să-mi fac o familie, mereu m-a învățat să fiu stabilă și să aleg lucrurile importante în viață. Se spune că în viață fetele atrag parteneri că tații lor și dacă tatăl tău te iubește și te protejează, vei atrage același tip de bărbat în viață ta, lucru complet real în cazul meu.
Soțul și tatăl meu sunt cei mai importanți bărbați din viață mea, pentru care aș muta munții din loc.”, povestește Amme.
În plus, artista își amintește cât de multe emoții frumoase a trăit alături de părintele ei, cât de frumoasă i-a fost copilăria și cât de mult bine i-a adus în viața de adult.
„Pe lângă toată educația frumoasă pe care mi-a dat-o, în garsonieră lui am ținut și primele “concerte” pe canapele😂, concertele din față blocului. Când ajung acolo, îmi văd toată copilăria, cum cântăm pe scările blocului, când mă jucăm cu păpușile, ahhh, copilărie🥹 Plus că tată mereu gătește și pasiunea pentru gătit cu siguranță de la el o am. Ador să gătesc așa cu gust, ciorbe, musaca, ardei umplut, să miroasă a mâncare în toată casă😁”, conchide atista.