Amalia Enache: „Iubesc mai mult ca oricând. Mă dau toată”
Amalia, de la televizor te știm o persoană serioasă. Spune-ne, te rog, cum ești tu atunci când nu ești la TV?
Responsabilă chiar sunt. Şi calmă. Şi înțeleg bine ştirile, de-asta cred ca am un aer atât de serios când le prezint. Dar eu sunt mai degrabă veselă, nu mai am demult chemare pentru trăiri complicate ori întunecate, prefer cele mai simple bucurii ale vieții. Am şi eu părțile mele mai alambicate, mi le cunosc bine, cu o nevoie cam mare de trăiri intense, cu o fugă de liniște prea mare ca nu cumva să apară plictisul. Și sunt foarte liberă, înțelegând prin asta independentă, foarte mult în mișcare, ceea ce poate părea nestatornicie. Am făcut „exerciții de stat locului” în ultimii ani și mi-au prins bine pentru această perioadă cu Alma. Am hotărât că părțile acelea alambicate, nebunești și secrete ale mele e bine să le arunc într-o debara. Mă ajută să le am pe undeva doar cât să nu judec nimic prea simplist.
Ești de atâția ani în echipă Pro TV. Spune-ne cum a început totul?
Lucram din studenție, de la 19 ani, la o televiziune locală din Timișoara. După 3 ani simțeam că făcusem tot ce era de făcut acolo, prezentam și editam principalul jurnal al zilei, astfel încât imediat după ce mi-am dat licență la jurnalism am trecut pe la Pro TV, în Bucureşti, să las un CV și o caseta cu reportajele mele. Directorul ştirilor de atunci m-a poftit la un interviu, după care mi-a spus „Vino de mâine!” Am fost o lună în probă şi am rămas. Asta se întâmpla într-un alt secol, când existau doar 3 televiziuni private, iar în redacția Ştirilor Pro TV eram doar vreo 15-20 de oameni. Primii 3 ani am fost reporter, apoi și prezentator al Știrilor Nopții. Au trecut 17 ani de atunci, iar eu am simplificat mult povestea, pentru că nu cred că oamenii de azi își mai amintesc cum erau vremurile atunci și lumea aceasta a jurnalismului, ca să înțeleagă că era o mare realizare pentru fata plecată dintr-un sat de munte din Hunedoara.