Alţi trei foşti băieţi de altar susţin că au fost abuzaţi sexual de doi preoţi de la Vatican

Publicat: 17 Nov. 2019, 10:40 News 3

Acesta este al doilea scandal de pedofilie care afectează capitala Bisericii catolice din ultimele două luni, potrivit The Guardian.

Băieți abuzaţi sexual de doi preoţi de la Vatican. Acuzaţiile de abuz sexual dintr-un seminar pentru minori de la Vatican, care vor fi prezentate într-o emisiune TV ce va fi difuzată duminică, se referă la fapte care s-ar fi petrecut în anii 1980 – 1990, când băieții, care au participat la ceremonii religioase papale, aveau vârste cuprinse între 10 și 14 ani.

Scandalul a izbucnit la două luni după ce reprezentanții Vaticanului au spus că îl vor pune sub acuzare pe preotul Gabriele Martinelli, în vârstă de 28 de ani, pentru că ar fi abuzat sexual câțiva băieți de altar, în 2012, pe când era profesor la seminarul pentru tineret Sfântul Pius al X-lea.

Băieți abuzaţi sexual de doi preoţi de la Vatican

vatican

Anunțul a fost făcut după o anchetă efectuată la acea școală de jurnaliștii emisiunii italiene „Le Iene”, în 2017.

Biserica catolică s-a confruntat cu mii de acuzații de pedofilie în lumea întreagă, însă ancheta din 2017 a fost prima care a expus astfel de abuzuri săvârșite chiar în inima instituției.

Noile acuzații privesc abuzuri săvârşite de doi preoţi, dintre care unul era profesor, de la seminarul pentru tineret de la Vatican. Cele trei victime, care au în prezent vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, au vorbit iniţial despre aceste abuzuri în urmă cu câţiva ani.

Însă pentru emisiunea care va fi difuzată duminică au acceptat să vorbească doar doi dintre cei trei bărbaţi. Aceştia au susţinut că există o a patra victimă despre care ştiu, care a fost abuzată mai rău decât ei, dar aceasta a refuzat să vorbească cu jurnaliştii.

Jurnaliştii au încercat să vorbească şi cu unul dintre cei doi preoţi, care apare în emisiune cu chipul blurat şi pare vizibil speriat. După ce aude acuzaţiile la adresa sa, acesta spune: „Nu, nu este posibil. Nu îmi amintesc. Nu spun că mint, spun că au înţeles greşit”.

Într-un comunicat emis de Vatican se arată că, dacă apar noi elemente, noi acuzaţii în urma cazului Martinelli, se vor deschide alte anchete.

„Poporul lui Dumnezeu ne privește și așteaptă de la noi nu numai condamnări simple și evidente, ci și pregătirea unor măsuri concrete și eficace”, a declarat suveranul pontif argentinian participanților la summit – președinți ai 114 conferințe episcopale, lideri ai bisericilor răsăritene și ai unor congregații religioase, precum și înalți prelați de la Vatican, convocați la Roma.

„Trebuie luate măsuri concrete”, a mai spus papa, o idee care nu era inclusă în discursul său oficial, transmis reprezentanților presei în avans.

„În fața flagelului agresiunilor sexuale săvârșite de oameni ai Bisericii asupra minorilor”, papa Francisc a cerut participanților la summit să audă „strigătul micuților care cer să se facă dreptate”.

Publicat: 17 Nov. 2019, 10:40 News 3
Pe aceeași temă