Alte 3 localități din jurul Capitalei au intrat în carantină
Alte trei localități din jurul Capitalei au intrat în carantină, după ce numărul de persoane infectate cu noul coronavirus a crescut mult în ultimele două săptămâni. Este vorba despre localitățile din Ilfov – Berceni, Brănești și Otopeni. Acestea au intrat în carantină din seara zilei de 18 martie.
Localitățile ilfovene Berceni, Brănești și Otopeni au intrat în carantină din seara zilei de 18 martie 2021, de la orele 22:00.
Potrivit newsbucuresti.ro, DSP Ilfov și INSP, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov au adoptat:
– Hotărârea nr. 31 din 18.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparţinător Berceni, judeţul Ilfov;
– Hotărârea nr. 32 din 18.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Brăneşti, cu satele aparţinătoare Brăneşti, Islaz, Pasărea şi Vadu Anei, judeţul Ilfov;
– Hotărârea nr. 33 din 18.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru oraşul Otopeni, judeţul Ilfov.
Propunerile au fost înaintate către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii.
Luând în considerare cele de mai sus, şeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis următoarele ordine:
– OSDSU nr. 6661 din 18.03.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, începând cu data de 18.03.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 01.04.2021 ora 22:00;
– OSDSU nr. 6662 din 18.03.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Berceni, cu satul aparţinător Berceni, judeţul Ilfov, începând cu data de 18.03.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 01.04.2021 ora 22:00;
– OSDSU nr. 6663 din 18.03.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Brăneşti, cu satele aparţinătoare Brăneşti, Islaz, Pasărea şi Vadu Anei, judeţul Ilfov, începând cu data de 18.03.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 01.04.2021 ora 22:00.
În carantină se mai află Cornetu, Chiajna, Bragadiru, Clinceni, Dobroiești. Cetățenii trebuie să aibă declarație pe propria răspundere, legitimația de la muncă sau adeverința de salariat.
Sursă foto: pixabay