Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorțează? Ce spune celebra artistă despre despărțire: „Vreau să-mi văd mai departe de activitate”

Publicat: 18 Sep. 2020, 11:37 Vedete

În ultima vreme au apărut tot mai multe zvonuri potrivit cărora Alina Sorescu și Alexandru Ciucu sunt în pragul unui divorț. Artista a ținut să lămurească acest lucru și a vorbit despre o posibilă despărțire.

Alina și Alexandru Ciucu formează un cuplu din anul 2008. Cei doi au fost întotdeauna discreți în ceea ce privește viața lor și și-au obișnuit fanii să apare mereu împreună în public. În urmă cu câteva săptămâni, Alexandru Ciucu a fost surprins singur la malul mării, iar de aici gurile rele au lansat imedat ipoteze potrivit cărora cei doi ar fi ajuns deja la divorț.

„Nu am fost cu el la mare pentru că am fost foarte ocupată cu școala de muzică și una dintre fete a avut febră așa că a stat cu ea. Alex a fost la golf și la întoarcere s-a oprit în Mamaia. Nu mă deranjează bârfele pentru că sunt obișnuită. Lumea mondenă e mică”, a declarat vedeta la ”Vorbește lumea”.

”Celebritatea, într-adevăr, nu este ușor de dus pe umeri”

„Eu sunt în lumea asta de mică și am muncit atâția ani să ajung la un nume curat și lumea, cum să spun, să creadă în numele meu. Să-mi creez o imagine credibilă.

Dar eu sunt destul de obișnuită cu lumea asta. Celebritatea, într-adevăr, nu este ușor de dus pe umeri. Dar eu asta fac de când mă știu.

Sunt în lumina reflectoarelor de când eram copil. Sunt învățată cu astfel de situații. Vreau să-mi văd mai departe de activitate și familie”, a mai spus vedeta.

Mai mult decât atât, Alina a publicat recent numeroase imagini surprinse alături de Alexandru și de fiicele lor, pentru a arăta întregii lumi cât de fericită este familia ei.

„Într-o familie trebuie să fie un echilibru. La cât este el de artist, atât de mult sunt eu calculată. Prin comparație, suntem foarte diferiți.

Mai ales de când avem doi copii. Eu sunt foarte organizată”, mai spunea Alina Sorescu în trecut, la Agenția VIP.

Publicat: 18 Sep. 2020, 11:37 Vedete
Pe aceeași temă