Alexandru Rafila demontează informația că aerul condiționat ar putea transporta virusul în încăperi

15 05. 2020, 12:09

Alexandru Rafila a spus în emisiunea ”Sinteza Zilei” de la Antena 3 faptul că nu există o legătură de transmitere a virusului prin intermediul aerului condiționat în încăperi.

„Am auzit zilele acestea, mi s-a părut absolut incredibil. Se spunea să oprim instalaţiile de aer condiţionat pentru că există un risc de transmitere a infecţiei prin aceste instalaţii. Asta este o prostie, pentru că riscul de transmitere este extrem de redus, mai ales dacă personalul poartă mască şi este suficient să le întreţii, să le igienizezi.

Gândiţi-vă la o clădire mare de birouri unde nu există geamuri care se deschid, oamenii poartă mască iar aerul condiţionat este oprit. Este o chestiune de nefuncţionalitate. Suntem tentanţi de foarte multe ori la anumite exagerări care pun în pericol chiar activitatea pe care o desfăşurăm”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit Antena 3.

Prof. Alexandru Rafila: ”S-a întâmplat un fenomen, sunt surprins de evoluție”

Profesorul Alexandru Rafila susține că în ultimele zile, bilanțul persoanelor infectate zilnic (cazurile noi de infectări) a rămas în jur de 200 de persoane, ceea ce medicul consideră că este ”un fenomen”.

Astfel că profesorul Alexandru Rafila susține că nu s-a mai întâmplat acest fenomen până acum, iar de patru zile în țara noastră cazurile se află într-o ”scădere sensibilă”, având o medie de cazuri de 200 de persoane infectate pe zi.

„Am discutat mult că suntem într-o zonă de platou și aveam 300-350 de cazuri în medie pe zi. S-a întâmplat un fenomen – sunt bucuros că s-a întâmplat, dar încă nu știu care e cauza – de patru zile suntem într-o scădere sensibilă a numărului de cazuri și avem o medie de 200 pe zi.

Nu s-a întâmplat deloc, sau poate a fost vreo excepție de vreo zi în care s-a testat mai puțin. Dar nu am avut niciodată serie de patru zile cu medie de 200 de cazuri. Vedem dacă e o întâmplare sau acest trend se menține.

Sunt oarecum surprins de această evoluție, că în ultima perioadă lumea a fost mai prezentă pe străzi. Sunt curios ce va fi perioada următoare”, a explicat Alexandru Rafila la B1 TV.