Alexandru Cumpănașu a ajuns la spital! Unchiul Alexandrei Măceșanu ar fi suferit un preinfarct

Publicat: 10 sept. 2019, 10:10 Autor: Loredana News 2
Alexandru Cumpănașu a ajuns la spital! Unchiul Alexandrei Măceșanu ar fi suferit un preinfarct

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, adolescenta răpită și ucisă de Gheorghe Dincă, a ajuns la spital. Acesta este suspect de preinfarct.

Alexandru Cumpănașu a ajuns la spital. Potrivit DCNEWS, Alexandru Cumpănașu, care a mai avut probleme cardiace, a ajuns la spital, fiind suspect de un preinfarct.

Alexandru Cumpănașu a ajuns la spital

Conform primelor informații, bărbatul a acuzat dureri în zona inimii și senzații de amorțeală la o mână. Imediat după ce a luat parte la o emisiune TV, luni seară, acesta s-a dus la spital, unde a fost supus unui control amănunțit.

Luni seară, Alexandru Cumpănașu a anunțat că familia Alexandrei va solicita un experiment judiciar în afara țării privind modul în care ar putea fi ars un cadavru într-un butoi ce are caracteristici identice cu cele ale butoiului descoperit în curtea lui Gheorghe Dincă.

Cumpănaşu despre declaraţiile făcute de DIICOT

„ASTĂZI ȘCOALA A ÎNCEPUT FĂRĂ ALEXANDRA!? Dragi români, astăzi au început școala copiii noștri. Am fost la școala fetelor mele personal și foarte mulți părinti au procedat la fel nu doar pentru că așa este normal, dar și pentru că FRICA a cuprins România.

Astăzi trebuia să înceapă școala și Alexandra. Este unul din cele mai dureroase momente. Nu pot să vă descriu durerea familiei. Așa că am hotărât alături de familie să continuăm să efectuăm expertiza internațională iar mâine vom depune în scris solicitarea către DIICOT privind ADN.

De asemenea vreau să va anunț că am hotărât și realizarea unui experiment judiciar/expertiză în afara țării pentru a se putea constata dacă în aceleași condiții, cu aceleași materiale, același tip de dispozitiv ar fi putut arde acolo un corp uman cu aceleași caracteristici precum ale lui Alex.

Ce resturi ar rămâne și în același timp să stabilim prin această expertiză în ce măsură experții pot să reconstituie măcar parțial un corp uman. Mai fac precizarea pentru toți românii care s-au săturat de CLANURI și MAFIE că o astfel de expertiză aveau obligația să o realizeze procurorii înainte de finalizarea cercetării la față locului!!. PÂNĂ LA CAPĂT PENTRU ADEVĂR!”, a scris Alexandru Cumpănașu, potrivit Antena 3.

Publicat: 10 sept. 2019, 10:10 Autor: Loredana News 2
Pe aceeași temă