Alertă națională! Un bărbat din Calafat ademenește copiii cu dulciuri pentru a urca în mașina sa
Un bărbat din Calafat ademenește copiii cu dulciuri. Autoritățile au identificat un suspect pe care acum îl monitorizează.
Primarul din Calafat, Lucian Ciobanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că există informații potrivit cărora un bărbat a încercat să ademenească mai mulți copii în mașina sa, oferindu-le plăcinte și dulciuri.
Un bărbat din Calafat ademenește copiii cu dulciuri
Alarma a pornit de la un localnic, care a sesizat că un bărbat i-a oferit unui copil mâncare, în zona centrală a orașului. Bărbatul a anunțat imediat un echipaj de la Poliția Locală.
„Au fost persoane care au spus la Poliția Locală, persoane adulte, după care s-a discutat și cu Poliția Calafat. Prima dată am auzit de așa ceva acum vreo trei săptămâni. Este aceeași persoană, pe care acum o avem sub urmărire.
Persoana are domiciliul la vreo 30 de kilometri de Calafat. Am identificat-o după numărul mașinii și avem niște cadre surprinse de o cameră de supraveghere, în zona centrului”, spune Lucian Ciobanu.
Cazul a ajuns și în atenția Poliției Dolj.
Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, un băiat de 12 a fost abordat, în 21 octombrie, pe o stradă din Calafat, de către un bărbat care i-a cerut să urce în mașina sa. Copilul s-a speriat și a fugit. Ulterior, șoferul a fost identificat, dar a negat faptele.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un autoturism are corespundea detaliilor indicate de minor și care s-ar fi aflat în perioada de timp precizată, în zona respectivă.
A fost identifcată și persoana care s-ar fi aflat la volan, un bărbat de 69 de ani din Poiana Mare, care a recunoscut că s-a aflat în zona respectivă, în perioada indicată, însă nu ar fi avut nicio interacțiune cu vreun minor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
De teamă că prin oraș bântuie un răpitor de copii, consilierii locali au aprobat cumpărarea și montarea a 50 de camere de supraveghere. Acestea vor fi amplasate în apropierea școlilor, dar și pe străzile din oraș. Acum există 17 camere în Calafat, amplasate în zona centrală a orașului.