ALERTĂ METEO de ultimă oră! Cod portocaliu și cod galben de ninsori în aproape toată țara!
ALERTĂ METEO de ultimă oră! Cod portocaliu și cod galben de ninsori în aproape toată țara!
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de ninsori valabil de luni ora 2:00 până miercuri la ora 10.00 în 12 județe din Oltenia, Muntenia și Banat. ANM a transmis și două coduri galbene pentru restul țării.
În Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali temporar va ninge abundent (30 – 50 l pe metru pătrat), iar stratul de zăpadă va fi consistent, relatează mediafax.
Vântul va sufla cu 40 – 50 km /h, iar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș rafalele vor ajunge la 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Codul portocaliu va fi în vigoare de luni ora 2.00 până miercuri la ora 10.00, total sau parțial în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman și Brașov.
Duminică la ora 13.00 va intra în vigoare o atenționare meteo valabilă până luni la ora 2:00, care anunță ninsori moderate în zona Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali, dar și strat de zăpadă nou depus consistent. Vântul va avea intensificări mai ales în zona înaltă cu viteze de 60 – 70 km/h.
Încă două avertizări cod galben
Prima avertizare cod galben începe luni la ora 2:00 și expiră marți la ora 22:00, anunțând în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei intensificări ale vântului cu viteze de 55-75 km /h. Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător și ploaie, favorizând formarea poleiului.
Cea de-a doua avertizare cod galben va intră în vigoare tot luni la ora 2:00 și va expira marți la ora 22.00, anunțând în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și în sudul Transilvaniei ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, iar în zona înaltă montană rafalele vor depăși 70 – 90 km/ h, viscolind ninsoarea.