Alertă de război! Trei rachete au lovit ambasada SUA

de: Elena
27 01. 2020, 11:27

Trei rachete au lovit ambasada SUA din Bagdad, iar o persoană a fost rănită minor în urma incidentului, au spus autoritățile americane. 

Rachetele au ajuns în „zona verde”, protejată de măsuri speciale de securitate, relatează antena3.ro.

Atacul a avut loc în timpul protestelor violente care se desfășoară în mai multe orașe din Irak. Cel puțin un manifestant a murit ieri la Bagdad, după ce au intervenit forțele de securitate.

Forţele irakiene de securitate au lansat, mai întâi, gaze lacrimogene şi, apoi, au deschis focul cu muniţie de război asupra manifestanţilor, la Bagdad şi în marile oraşe din provincie. Peste 100 de persoane au fost rănite, potrivit unor surse neoficiale citate de agenţiile de presă.

Citește și: Alertă de război! Două rachete au lovit o bază militară americană!

Manifestaţiile din Irak au început de mai multe luni, dar au încetat, temporar, după ce generalul iranian Soleimani a fost ucis, pe aeroportul din Bagdad, de o rachetă americană. Acum, însă, protestele s-au reluat. Oamenii cer demisia tuturor celor aflaţi la putere, pe care îi consideră corupţi şi lipsiţi de legitimitate.