Adevărul din spatele licitației George Enescu: ”Era normal să fie făcută în perioada festivalului”
O filă-manuscris din opera ”Oedip”, cu adnotări ale lui George Enescu, dar și o vioară care a fost primită de Enescu din partea Familiei Regale a României, fotografii cu dedicație sau inedite, manuscrise, corespondențe și alte documente personale au fost scoase la licitație. Iar asta a provocat un întreg scandal!
Cu doar câteva zile înainte de încheierea celei de-a 25-a ediții a Festivalului ”George Enescu” (28 august – 26 septembrie 2021), pe 22 septembrie, va avea loc licitația controversată. Atât organizatorul festivalului, cât și reprezentanți ai mediului cultural din România și-au manifestat dezaprobarea față acest eveniment.
Cei care contestă această licitație au formulat o petiție, în care ridică problema autenticității pieselor licitate.
Casa de Licitații susține că piesele provin din colecția ”Romeo Drăghici” și au aparținut lui George Enescu. Ele, de altfel, sunt însoțite de un certificat de autenticitate semnat în anul 1974 de Romeo Drăghici, în calitate de executor testamentar al compozitorului.
Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.