Adda, dezvăluiri neștiute despre Asia Express. Cu ce s-a confruntat artista: ”Uram fiecare zi de filmare”

23 10. 2023, 13:00

În 2019, Adda a participat împreună cu soțul ei în cadrul competiției ”Asia Express”, de la Antena 1. Abia recent, însă, și-a deschis sufletul în fața fanilor și a mărturisit cât de mult a afectat-o această experiență.

În urmă cu 4 ani, Adda și Cătălin Rizea au plecat în aventura vieții lor. Au acceptat să participe în show-ul de la Antena 1, fără să știe cum li se va schimba viața. Cuplul s-a confruntat cu o mulțime de experiențe în Filipine și Taiwan, iar presiunea și-a pus amprenta asupra lor.

Divergențele n-au întârziat să apară, iar Adda s-a ”dezlănțuit”. Comportamentul pe care l-a avut vis-a-vis de soțul ei, în cadrul competiției ”Asia Express”, a stârnit un val de critici în mediul online. Artista a fost extrem de afectată, după ce fanii au pus-o la zid, mai ales că a avut parte și de un episod violent.

Adda, dezvăluiri neștiute despre Asia Express

”Oamenii judecă, că am înjurat… Nici mie nu mi-a plăcut când m-am văzut, nu mi-a plăcut deloc, mi-am dat seama, am văzut din exterior și mi-am dat seama ca nu e ok, să reactionezi asa. Mi-am dat seama că greșesc. Că rănesc.

M-a afectat din multe puncte de vedere treaba asta. Au fost lucruri care s-au întâmplat după participare, și nu neapărat că mă înjurau. A fost și un episod violent cu cineva din industrie care s-a purtat cu mine… în ideea că dacă nu ar fi fost cineva de față s-ar fi ajuns la agresiune fizică, nu doar verbală.

Cel mai tare m-a durut că era multă lume în jur și nimeni nu a reacționat, m-am simțit lipsită de apărare, iar eu nu am putut ieși din acel contract și a trebuit să stau lângă acea persoană patru luni de zile. Uram fiecare zi de filmare, simțeam un nod în gât, făceam atacuri de panică, mă durea capul, mă simțeam îngrozitor pentru că era un mediu unde nu voiam sa fiu, dar nu puteam să plec”, a dezvăluit Adda, pentru Ego.ro.

Participarea la competiția ”Asia Express” i-a adus multe bătăi de cap, dar a venit la pachet și cu beneficii. Probele dificile, alergătura de colo-colo, lipsa mâncării… au făcut-o pe Adda să dea jos câteva kilograme bune.

Adda și soțul ei, la Asia Express (sursa FOTO: Facebook)

Adda, criticată de fani pentru comportamentul vulcanic

Fără doar și poate, Adda și Cătălin au format una dintre cele mai controversate echipe din cadrul emisiunii ”Asia Express”. Artista nu și-a putut ține în frâu nervii atunci când trebuia să tracă peste anumite probe din competiție și nu de puține ori… s-a dezlănțuit iadul!

Adda nu a mai ținut cont de nimic și a înjurat ca la ușa cortului. Și… victima ei a fost chiar Cătălin! Cântăreața i-a adresat soțului ei cuvinte grele de-a lungul concursului. Iar pentru comportamentul ei, Adda a fost aspru criticată de fani.

În schimb, se pare că soacra ei nu a avut nimic de comentat. Ba chiar s-ar fi amuzat teribil în fața televizorului. Semn că s-a obișnuit și ea cu firea vulcanică a Addei.

Sursa foto: Facebook/Instagram