Acesta este tabelul greutății ideale pentru femei. Câte kilograme ar trebui să ai, în funcție de înălțime și de vârstă
Greutatea este un subiect delicat pentru majoritatea femeilor. Chiar dacă doamnele și domnișoarele au kilogramele în parametrii perfect normali și sănătoși, pentru că nu cunosc valorile alocate înălțimii lor, se cred supraponderale. Pentru a evita astfel de probleme, iată un tabel care își spune exact cât de bine stai la acest capitol.
Tabelul propus ilustrează valoarea ideală de greutate pentru persoanele care au trecut cu bine de procesul de maturizare și au deja peste frumoasa vârstă de 20 de ani. Aceste date au fost stabilite de specialiștii în decursul anilor de cercetare pe mulți subiecți care provin din medii diferite pentru a vedea care este norma general valabilă.
Tabelul greutății corporale pentru bărbați și femei
În cadrul imaginii de mai jos puteți observa un tabel organizat în funcție de înălțime, vârstă și sex, pentru a-și putea da seama care ar fi greutatea ideală. Bineînțeles, dacă ai cu două sau trei kilograme mai mult sau mai puțin, nu este un motiv de supărare! Fiecare corp este unic în felul său și trebuie apreciat, chiar dacă nu îndeplinește standarde fixe. Citește continuarea aici.