A renunțat la compromisuri! Fosta soție a lui Kamara s-a lăsat de videochat și a început actoria: ”Mă consider asumată și împăcată cu..”

Oana, fosta soție a lui Kamara, și-a pus sufletul pe tavă într-un interviu acordat pentru Ciao.ro! Ne-a mărturisit că nu preferă să fie în centrul atenției, dar abia și-a găsit cuvintele pentru a ne descrie cât de mult își adoră fiul, pe micuțul Leon. Băiețelul suferă de o formă de paralizie cerebrală, fiind diagnosticat la scurt timp de la naștere cu tetrapareză spastică. Acum, totul pare să meargă spre bine, căci după mai multe tratamente și operații, dă semne bune de recuperare. Oana a recunoscut, de asemenea, și faptul că a fost o perioadă în care a făcut videochat pentru a putea susține astfel costurile necesare tratamentelor lui Leon. Însă, acum a renunțat la compromisuri și face în sfârșit ce-i place! 

Reporter: Oana, ce mai faci? Cum ești? N-am mai auzit noutăți!

Bună și mulțumesc de întrebare. Sunt bine, am stat mai retrasă o perioadă, am considerat că e mai bine așa. Nu-mi place să fiu în centrul atenției, mai ales când nu ceri sau nu ai nevoie de acest lucru.

Pregătești proiecte speciale sau te-ai retras din muzică?

Proiecte muzicale nu există în prezent, dar nu m-am oprit din cântat, cânt pentru Leon pentru că muzica e o parte importantă în devenirea lui, iar datoria părinților e să-și încurajeze copiii să nu renunțe la ce le place. Consider că el s-a dezvoltat atât de frumos spiritual și mental și datorită muzicii, i-a influențat și fluenta vorbirii, și vocabularul. În afară de aer, Leon respiră muzică:)

În schimb, m-am orientat mai mult către actorie. Am urmat cursurile școlii ActoriedeFilm, a lui Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol și am jucat într-un film de scurtmetraj în rol principal, alături de Kamara și Leon, realizat de un regizor francez care a fost impresionat de povestea noastră, a lui Leon. Am fost și pe scena teatrului din Geneva, piesa aceluiași regizor, în limbile franceză și engleză, plus în câteva roluri episodice ale unor seriale românești. În prezent, sunt în trupa Arthesium, o trupă de teatru de amatori, care lucrează mult și pe partea de dezvoltare personală.

Cu ce te ocupi acum? S-a scris la un moment dat că faci videochat! Mai e de actualitate? Stiu că se câștigă bine în acest domeniu, iar tu ai acasă un caz special și aveți nevoie de bani!

E adevărat, am făcut videochat, dar nu mai e de actualitate. Consider că a fost o experiență din care am avut de învățat, care m-a ajutat să îi ofer mai mult sprijin fiului meu, deoarece costurile lunare pentru el sunt mari și să am o independență financiară, dar e timpul să merg în alta direcție. Stiu că s-a scris mult în presă despre asta, iar unii oameni judecă, e dreptul fiecăruia să aibă o părere, dar nu simt să mă justific mai mult decât am făcut-o. Viața ne forțează, uneori, să ne reconsiderăm ca individualități, iar unele roluri ale aceleiași persoane se schimbă, ca importanță. Mă consider asumată și împăcată cu trecutul.

Cât de mult te-a afectat această pandemie de coronavirus? Ai petrecut mai mult timp acasă, cu Leon?

Înainte să izbucnească pandemia, am hotărât, împreună cu Kamara, să-l ducem pe Leon la părinții mei, care stau la curte, la țară, într-un sat vrâncean liniștit. Ne-am gândit că e mai bine pentru el să poată ieși la aer când dorește, într-un mediu sigur, iar părinții mei nu au primit vizite de niciun fel în acest timp. Eu am petrecut două luni în casă, singură, ieșeam doar la cumpărături la magazinul din colt. Pentru mine a fost un lucru bun, mi-a oferit timp să mă gândesc la mine, la ce vreau, mi-a oferit timp să iert și să mă iert. Am făcut terapie pentru a rezolva niște traume personale și încurajez pe oricine să facă asta.

Tu și Kamara vă pregătiți în iulie pentru o nouă operație pentru Leon, în Spania, la Barcelona! Este costisitoare? Ați strâns banii necesari? Ai emoții pentru Leon?

E un adevărat luptător și am văzut că face progrese serioase! În iulie urmează, pentru Leon, o nouă încercare, o intervenție în Barcelona pentru alungirea mușchilor, care sperăm să îi amelioreze spasticitatea. O să am emoții, ca și în Turcia, pentru că Leon e punctul meu sensibil și e vorba, totuși, de o operație, cu anestezie și riscurile aferente. S-au strâns banii necesari și le mulțumim din suflet oamenilor care au solidarizat și, poate, s-au pus pentru o clipă în locul nostru și ne-au făcut să ne simțim mai puțin singuri în lupta pe care o purtăm pentru Leon.

Ce mai urmează după Barcelona? Ce îți dorești pentru Leon? Cât de mult te-a marcat povestea copilului tău? Crezi în minuni, miracole?

Nu pot vorbi despre Leon fară să plâng. Vorbesc cu el ca și cu un adult și încerc să-l învăț despre compasiune și să nu fac din nimic un subiect tabu. Știe că sunt îndrăgostită de el din prima zi când a ieșit din burta lui mami și că-l iubesc pentru că mă face fericită, că-mi place absolut tot la el și că e un copil minunat. Iar el stă și zâmbește ștrengărește și primește tot ce îi ofer frumos din mine. Are o inteligență emoțională care mă fascinează și o memorie impresionantă. Știe poezii, povești, cântece, îl învăț fraze de dicție și are simțul umorului.

E imposibil să nu-l iubești pe Leon. Îmi amintesc că mergeam cu el în parc și începeam să plâng atunci când vedeam ceilalți copii. În sinea mea, cred că făceam comparație. Apoi, am realizat că nu e drept față de el și că, de fapt, e cea mai curată bucățică de suflet, că el e el, unic, și că îi sunt recunoscătoare pentru câte lucruri simple, de care uitasem, mă învață.

Cum arată o zi de-a ta acasă, cu Leon? Ce program aveți?

Se trezește mai târziu decât mine și mă așteaptă până vin la el, în cazul în care am altă treabă prin casă, îl alint, îi zâmbesc, apoi vrea micul dejun și ne pregătim de kinetoterapie. Mâncăm, ne jucăm, ne plimbăm, facem fizioterapie, vorbim mult și facem duș.

Vrea neapărat să-i citesc înainte de somn și să-i cânt. Facem rugăciunea și adormim. Mi-aș dori să fie ziua puțin mai lungă și să poată avea mai multe pauze, dar e pentru binele lui. Cred în miracole, Leon e un miracol și cred zilnic în el.

Ce fel de mămică ești? Cum îți place să te caracterizezi?

Mă consider o mamă bună, comunicativă și, mai ales, prietena lui. Avem universul nostru și sunt fericită că ia ce e bun din timpul împărțit cu părinții lui. E fericit și la mami, și la tati. Îi cer scuze de fiecare dată când consider că greșesc față de el și îl învăț să fie politicos mereu.

Am învățat că, dacă eu nu sunt bine, nici el nu poate fi bine, de aceea îmi ofer timp când consider că am obosit. Nu fac prea multe planuri, oricum nu putem controla nimic, în afară de propriile reacții și am învățat să-mi ascult emoțiile, care spun ceva despre momentul respectiv.

 Ți-ai refăcut viața după divorț? Ești implicată acum într-o nouă relație?

Abia acum, la aproape 36 de ani, am învățat că unii oameni vin în viața noastră ca lecții. Am trecut prin traume și relații abuzive și, daca eu nu schimbam ceva în mine, ar fi continuat să vina. Mi-am permis să spun stop și să o iau de la capăt, sper eu, mai înțelept. Sunt recunoscătoare pentru oamenii frumoși din viața mea și celor care au fost mai puțin frumoși pentru că, datorită lor, eu devin mai bună și mai împăcată cu mine. Am încetat să mă învinovățesc pentru vina altora și să mă simt responsabilă pentru reacțiile lor abuzive. Sunt propriul meu stăpân și am dreptul să îmi fac viața care mă face pe mine fericită, indiferent de părerea celorlalți.

Te-ai reîmpăca cu Kamara, să formați din nou un cuplu, de dragul lui Leon și nu numai?

Relația de iubire dintre mine și Kamara nu mai poate fi reînviată, rămân prietenia și amintirile frumoase împreună și scopul suprem care ne va lega mereu, Leon. Și nouă ne-a luat ceva timp să trecem peste frustrări și certuri, după despărțire, dar atâta timp cât există respect reciproc și limite, poate exista armonie. Nu consider că doi oameni trebuie să mai fie un cuplu de dragul copiilor, ar însemna nefericirea tuturor celor implicați.