A murit actorul Teodor Corban alias Liviu Dragnea

Publicat: 17 ian. 2023, 12:19 Autor: Camelia Vedete

A murit actorul Teodor Corban alias Liviu Dragnea, la vârsta de 65 de ani.

Anunțul trist despre moartea actorului a fost transmis de către teatrologul Oltița Cîntec. Care a scris un mesaj emoționant pe rețelele personale de socializare.

A murit actorul Teodor Corban

Conform unor relatări apărute în presa din România, celebrul actor ar fi fost bolnav de leucemie.

„S-a stins Teodor Corban. Actorul. Cel pe care-l știe toată lumea din «Aferim», unde juca rolul principal, zapciul Costandin. Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativa. O producție laureată cu Ursul de Aur la Berlin și cu o grămadă de Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestația lui Teo, cum i se adresau apropiații. «Eu sunt un tip mai sensibil, am umor, sunt mai introvertit», zicea într-un interviu. La hobby-uri menționa întotdeauna muzica, tenisul, muntele şi şofatul.

Rolul care i-a sporit atât de mult popularitatea (e atuul imbatabil al filmului în fața teatrului!) l-a refuzat inițial. Ca sa vezi ironia profesiunii! Ezitările veneau din faptul că nu știa să călărească, dar a învățat și dup-aia a construit personajul strașnic pe care l-am văzut cu toții pe ecrane. În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role. Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat!”, a scris teatrologul pe Facebook.

Cine a fost marele actor Teodor Corban

Teodor Corban s-a născut la data de 28 aprilie 1957 și, în anul 1985, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București la clasa profesorilor Dem Rădulescu – Dragoș Galgoțiu.

Între anii 1985-1988 marele actor a jucat diverse roluri pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, dar și la Teatrul Dramatic din Constanța. Începând cu anul 1988, el a jucat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Marele actor a jucat în următoarele filme mari: „Aferim!”, în anul 2015 – Costandin, „Un etaj mai jos”, tot în anul 2015 – Sandu Pătraşcu, „Betoniera”, în anul 2013, – poliţist secţia 1, „O vară foarte instabilă”, în anul 2013 – şeful, „Poziţia copilului”, în anul 2013 – dl. Şerban, „După dealuri”, în anul 2012 – inspectorul, „Bora Bora”, în anul 2011 – inspectorul, „De azi înainte”, în anul 2011 – Constantin, „Portretul luptătorului la tinereţe”, în anul 2010 – Maior Teodor, „Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, în anul 2009 – Primarul, „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber”, tot în anul 2009 – Primarul.

„Francesca”, în același an – Ion, „The Yellow Smiley Face / Faţa galbenă care râde”, în anul 2008 – Florin Popescu, ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în anul 2007 – Receptioner Unirea, ”California Dreamin’ (nesfârşit)”, tot în anul 2007 – secretarul de stat, ”A fost sau n-a fost?”, în anul 2006 – Virgil Jderescu, „Lombarzilor 8”, tot în anul 2006 – inginerul constructor Vasile Matei, ”Călătorie la oraş”, în anul 2003 – Primarul.

De asemenea, celebrul actor Teodor Corban a primit premiile următoare: Premiul Excelenţa în domeniul cultural-artistic – „Seara valorilor”, anul 2015, Premiul la categoria ARTE, Gala „Oamenii Timpului”, același an, Premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal pentru rolul Costandin din filmul „Aferim!” -Gala Premiilor Gopo, anul 2016.

Publicat: 17 ian. 2023, 12:19 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă