A început! Cod galben de ninsori în 11 județe

de: Elena
20 11. 2020, 11:00

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori și vânt puternic, valabilă în 11 județe din țară, până sâmbătă la ora 14.00.  Potrivit ANM, sunt vizate județele Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș și Dâmbovița. În aceste zone se vor semnala ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Fenomene vizate: ninsori la munte, precipitații mixte în zonele joase de relief, intensificări ale vântului
Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 15:00 – 21 noiembrie, ora 14:00
Zone afectate: conform textului

      În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte.Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp. La munte treptat vor predomina ninsorile.
Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40…50 km/h. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

      Notă: La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 20:00 – 21 noiembrie, ora 14:00
Zone afectate: conform textului și hărții
Fenomene vizate: ninsori moderate cantitativ

În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (20 /21 noiembrie) și în prima parte a zilei de sâmbătă (21 noiembrie) în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Sursa foto: Arhiva Ciao