A ieșit soarele și pe strada lui ”Arlechino”! Ce i s-a întâmplat după 14 ani de la divorț

Publicat: 25 mai 2022, 13:32 Autor: Maria Apostol Vedete

Actorul Mihai Gruia Sandu, care a pus doar zâmbete pe chipurile unei generații, datorită rolului ”Arlechino”, a avut sufletul spulberat de durere după ce, în urma divorțului de soția sa, aceasta i-a interzis să-și vadă cei doi copii. Au trecut 14 ani de când s-au separat, iar situația pare să se fi schimbat între timp…

În 2008, divorțul actorului Mihai Gruia Sandu a ținut prima pagină a ziarelor mult timp. Acesta ar fi fost prins de soție, într-una dintre locuințele sale, cu o studentă! Separarea s-a tranșat la tribunal, unde au fost depuse dovezi, iar soacra lui ar fi confirmat acest fapt chiar sub jurământ.

Cumva previzibil, această întâmplare i-a schimbat viața la 180 de grade. Nu a mai existat nicio șansă de împăcare, ba dimpotrivă. Fosta soție nu a vrut să mai audă de el, iar asta l-a afectat inclusiv pe plan profesional.

Cu timpul, actorul și-a găsit o altă parteneră, dar acum nici nu vrea să mai audă de căsătorie!

Mi-am refăcut viața sentimentală, dar nu m-am recăsătorit și nici nu o să mai fac acest pas. Necazurile din trecut cu fosta mea soție au fost de ajuns. De supărare nu am mai jucat pe scenă timp de 7 ani. Pentru că trebuie să ai o stare anume ca să poți juca. Nu te prezinți așa în fața publicului…”, a mărturisit actorul pentru fanatik.ro.

”Arlechino”: ”Aceasta a fost durerea mea cea mare, că nu mi-am putut vedea copiii

Pentru fapta sa, fosta lui soție s-a răzbunat într-un mod în care știa că-l doare cel mai tare. Așa că i-a interzis, vreme de câțiva ani, să-și mai vadă copiii. Situația s-a schimbat între timp, însă acum distanța dintre ei a devenit o problemă.

Copiii au crescut, țin legătura cu ei, însă fata a plecat în Anglia. Momentan nu pot să plec să o văd. Aceasta a fost durerea mea cea mare, că nu mi-am putut vedea copiii”, a mai povestit actorul pentru aceeași sursă.

Cândva, după divorț, în urmă cu mai mulți ani, Mihai Gruia Sandu a admis că a făcut greșeli, însă a spus că nu le regretă.

Am făcut lucruri de care sunt mândru și lucruri de care nu sunt. În viață e bine să ai tot felul de experiențe. Mult mai bine să regreți că ai făcut niște lucruri, decât că n-ai făcut. Până la urmă, la contabilitatea finală asta atârnă greu. Au fost niște ani superbi și am făcut niște copilării fericite. Și acum mă întâlnesc cu fel de fel de oameni. Un băiat a venit la mine cu un creion enorm și mi-a spus: ”Vreau să vă dau creionul acesta pentru că mi‑ați colorat copilăria”‘”, a declarat actorul.

Publicat: 25 mai 2022, 13:32 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă